Unde va fi înmormântat Nelu Ploieșteanu

02.04.2021, 11:08
Unde va fi înmormântat Nelu Ploieșteanu
Unde va fi înmormântat Nelu Ploieșteanu

Regretatul interpret de muzică de petrecere Nelu Ploieșteanu va fi înmormântat alături de fiul său.

Nelu Ploieșteanu urmează să fie înmormântat la Cimitirul Străulești 2, lângă fiul său, Mihăiță, relatează spynews.ro.

Nelu Ploieșteanu a trecut printr-o mare dramă în aprilie 2018. Atunci, fiul său, Mihăiță, a încetat din viață. Băiatul lui Nelu Ploieșteanu era imobilizat la pat de mai bine de 20 de ani. Băiatul a venit pe lume perfect sănătos, dar un vaccin i-a cauzat suferința. De la vârsta de două luni a avut tetrapareză spastică și encefalopatie. Cea care s-a ocupat dintotdeauna de Mihăiță a fost soția lui Nelu Ploieșteanu, Elena.

Florin Condurățeanu, despre cauza morții lui Nelu Ploieșteanu

Florin Condurățeanu a vorbit, la păostul de televiziune Antena Stars, despre cauza morții celui care a fost Nelu Ploieșteanu.

Jurnalistul a povestit că a luat legătura cu medicii care au încercat să-i salveze viața regretatului artist și susține că acesta erau ținut în viață doar cu ajutorul aparatelor. „Vă pup pe suflet și să-l pupăm pe suflet și pe uriașul lăutar ce s-a ridicat la Cer. Ce boemă, formdibală, fermecătare și deșteaptă avea România la cârciuma din mahala. Fredonau cântecul ăsta (n.r. Sunt vagabondul vieții mele) trei uriași: Ștefan Iordache, Gigi Dinică și Nelu Ploieșteanu. Cu medicii am vorbit tot timpul… Nelu Ploieșteanu era printr-o luptă teribilă ținut în viață doar din aparate”, a spus acesta, conform sursei mai sus-menționate. „Medicii se luptau să apară poate o minune la Floreasca. Se spera că un miracol poate va întinde și spre Nelu Ploieșteanu. El, un om extraordinar de modest. Țin minte și acum când în pauzele de la Antena Stars ieșea pe scările holului și fuma câte o țigară. Țigara aia care i-a nenorocit plămânii, pentru că Nelu Ploieșteanu, când s-a prezentat cu infecția cu COVID-19, avea plămânii făcuți praf, erau măcinați și mestecați cumpliți de o boală: fibroza pulmonară”, a mai spus acesta.

„Când plămânul care trebuie să fie ca un burete de elastic să facă schimb de oxigen, la el era un plămân pietrificat, întărit, care nu-și făcea rolul și peste asta a venit necazul COVID-ului. S-au luptat, dar din păcate resursele lui ajunseseră la 0… E o veste tristă, dar din păcate, era anticipată. Doctorii se luptau doar din iubirea pentru un asemenea artist și pentru meseria lor, dar speranțele lor erau 1 cm de noroc”, a încheiat Florin Condurățeanu.

Nelu Ploieșteanu a murit la vârsta de 70 de ani

Nelu Ploieșteanu a murit, vineri, 2 aprilie 2021, la vârsta de 70 de ani. Artistul era internat cu Covid-19 la secția ATI a Spitalului Floreasca. Decesul cunoscutului interpret de muzică de petrecere s-a produs în jurul orei 01:00, la Spitalul Floreasca. Nelu Ploieșteanu se afla pe patul de spital de mai multe săptămâni, în stare gravă.

Artistul era internat la Spitalul Floreasca din Capitală încă de la jumătatea lunii martie, mai exact din data de 13 martie. În tot aceste timp, medicii au fost extrem de rezervați în ceea ce privește evoluția stării sale de sănătate, cu atât mai mult cu cât artistul se confrunta cu probleme mari de sănătate la plămâni, dar și la inimă.

Ion Dumitrache, cu nume de scenă Nelu Ploieșteanu, s-a născut la 16 decembrie 1950, Ciorani, Prahova. Cânta muzică lăutărească de la vârsta de 18 ani, când a început să cânte în satul natal. A cântat la acordeon la Teatrul de revistă Ion Vasilescu, apoi în mai multe restaurante. După 1990, a lansat peste 15 albume. Acesta a colaborat și cu marii actori actorii Gheorghe Dinică şi Ştefan Iordache.

citește și...