Un prieten vechi al lui Gheorghe Dincă, declarații uluitoare: „Eu nu cred că el a omorât fetele, acoperă pe cineva”

15.09.2019, 12:17
Un prieten vechi al lui Gheorghe Dincă, declarații uluitoare: „Eu nu cred că el a omorât fetele, acoperă pe cineva”
Prietenul lui Dincă nu crede că el le-a omorât pe fete

Un prieten vechi al lui Gheorghe Dincă a făcut declarații uluitoare despre cazul Caracal. Bărbatul susține că suspectul nu este cel care a omorât fetele și crede că a luat vina asupra lui pentru a acoperi pe cineva. 

După ce au circulat numeroase zvonuri potrivit cărora Gheorghe Dincă ar face parte dintr-o rețea de trafic de persoane sau ar fi avut complici la crime, un prieten apropiat al mecanicului auto de 66 de ani susține că suspectul nu este cel care le-a ucis pe Alexandra Măceșanu și Luiza Melencu. 

Paul Mieilă îl cunoaște pe Dincă încă din tinerețe și spune că au foarte multe amintiri împreună, potrivit Wowbiz. 

Prietenul lui Dincă: „Era un om bun și săritor”

„Îl cunosc sau, de fapt, credeam că-l cunosc foarte bine. Avem multe amintiri împreună, mai ales din tinerețe. Eram nedesparțiți. El a fost cel care, pe vremuri, m-a și ajutat să mă angajez. Era un om bun și săritor. Nu îmi amintesc să fie obsedat de femei”, a declarat bărbatul. 

Acesta a vorbit și despre relația pe care suspectul de la Caracal o avea cu soția sa: „El s-a căsătorit din dragoste. Își iubea mult soția. Când s-a apucat să facă acea construcție din față, casa groazei cum i se spune acum, a vrut s-o facă exact cum sunt casele în Vâlcea, cu design mai ciudat. Zicea că o face așa pentru soția lui. De aia arată așa, dar să știți că e din cărămidă”.

Paul Mieilă: „Eu nu cred că el a omorât fetele, altundeva trebuie căutat”

Mieilă a dezvăluit că el nu crede că Dincă este criminalul și că doar protejează pe cineva: „Eu nu cred că el a omorât fetele alea. Eu cred că a luat vina asupra lui, să protejeze pe cineva apropiat. Altundeva trebuie căutat”.

Foto: Inquam Photos

citește și...