Un nou scandal la Eurovision. Juriul, extrem de criticat pe rețelele de socializare. ”Rușine! Rușine! Rușine! Nu vă vrem”
Concursul Eurovision stârnește un nou scandal, de data aceasta în mediul online. Doi jurați au fost dur criticaţi pe Facebook din cauza pieselor selectate care vor concura în finala competiţiei naţionale ce va avea loc pe 5 martie. ”Nu am crezut că voi vedea așa ceva. Am avut un șoc auzind și văzând jurizarea, mai ales limbajul președintelui juriului”, a spus un internaut.
Sâmbătă a avut loc semifinala Eurovision România 2022, în urma căreia au fost selectate 10 piese pentru finala din 5 martie. Juriul este format din Alexandra Ungureanu, Ozana Barabancea, Rândi, Cristian Faur şi Adrian Romcescu.
Cristian Faur, membru al juriului Eurovision România, se află din nou în centrul unui scandal. Fanii concursului Eurovision l-au taxat, iar pe pagina de Facebook a concursului Eurovision România au început să apară comentariile celor revoltați.
Un nou scandal la Eurovision
După ce Cezar Ouatu și compozitorul său, Mihai Alexandru, s-au declarat nemulțumiți de comentariile făcute de jurat, fanii concursului au reacționat pe pagina de Facebook a concursului Eurovision România și l-au taxat dur.
Cristian Faur a comentat piesa formației E-An-Na, care a concurat cu o piesă rock pe ritmuri balcanice – ”Malere”. Piesa respectivă a obținut 10.124 de voturi, la mare distanța de următoarea clasată, Dora Gaitanovici cu piesa ”Ana”: 3218 de voturi.
Cristi Faur, despre piesa formației E-An-Na
”Nu știu să-l definesc. Ce e ăsta, kitch, parodie, protest, ce?” – a întrebat Cristi Faur după prestația LIVE a formației cu o piesă ”rock-balcanic”.
”E un rock balcanic” – îi răspunde cineva.
”Un rock balcanic? Dacă era o influență folclorică, așa, v-aș fi rugat să vă uitați la Petra, la Dora Gaitanovici, Cream și Minodora, la producția de acolo. Din punct de vedere artistic, mie nu mi-a plăcut. (…) Un fel de Ruslana, bunica bate toba foarte învechită, care nu se mai cântă la Eurovision. Gemetele voastre, însoțite repetitiv … ăi, hăi.. obositoare. Foarte obositoare. Nu oferă nicio garanție la Eurovision. Succes, zero. În dorința de afirmare, colegul tău, săracul, intră într-un mix din ăla obosit de voce de piept (Faur încearcă să imite și scoate niște sunete răgușite, n. red.). Foarte urât. Ca și cum Gică Petrescu ar încerca să o imite pe Marina Voica, înțelegi? Ceva de genul ăla. Deci nu mi-a plăcut deloc. Nimic. O repetiție, un a mic care se repetă la infinit pe un ritm .. fără succes.” – a continuat Cristian Faur tirul de critici la adresa formației E-An-Na.
”Trebuie să își ceară scuze în mod public față de limbajul pe care l-a avut la adresa concurenților”
Comentariile juratului a stârnit revolta pe rețelele de socializare, ba chiar unii dintre internauți i-au transmis lui Cristian Faur să își ceară scuze pentru limbajul pe care l-a folosit.
”Nu am crezut că voi vedea așa ceva. Am avut un șoc auzind și văzând jurizarea, mai ales limbajul președintelui juriului, cu pretenții de profesor universitar, care, fără nici un fel de jenă, a jignit unii artiști și a favorizat pe alții. Și eu am avut un artist preferat, anume Dora Gaitanovici. Și da, a intrat in finala dar, mi-ar fi plăcut să fie un spectacol adevărat in finala. Rușine juriului. Publicul si artistii merită scuze public pentru ce s-a întâmplat aseară!
A, apropo, pentru domnul președinte al juriului de “specialitate”, care a garantat succes 0 în finala de la Torino pentru trupa E-An-Na, doresc sa va asigur ca aceștia au atins deja culmi înalte ale succesului, ajungand pe podiumul unuia dintre cele mai importante festivaluri de Rock/Metal din lume ( Wacken Open Air).”
– ”Rușine!Rușine!Rușine!Nu vă vrem!…retrageți -vă dragi concurenți publicul nu va vrea. Ați fost aleși prin ura și invidia unor mediocri.. Mergeți acasă! nu legitimați frauda! Nu reprezentați pe nimeni!”
”Pe lângă faptul ca au fost lăsate în semifinala piese care cu siguranță ne-ar fi asigurat un loc bun la Torino, atitudinea pe care juriul a avut-o față de mai mulți concurenți, mai ales în cazul celor de la E-an-na, lasă de dorit…”
”CRISTIAN FAUR trebuie sa își ceara scuze în mod public față de limbajul pe care l-a avut la adresa concurenților! A catalogat piesa celor de la e-an-na drept lipsa de cultura însă el a fost cel mai grosolan și lipsit de respect asta seara în comentariile sale!”
Ozana Barabancea, criticată de public
De asemenea, Ozana Barabancea – o altă membră a juriului Eurovisoon România 2022 – a fost criticată de public, chiar pe pagina sa de Facebook:
– ”Aseară ati reușit să-și fiti de un penibil total, tot juriul!!! Rușine! V-ati descalificat, în grup, toți! Dacă mai aveam o brumă de respect ea s-a dus aseară! Nu sunteti decât niște semidocti smiorcaiti!”
– ”Lipsă totală de profesionalism, de la un capăt la altul: jurați, prezentatori, organizatori, tehnicieni, împreună cu toți cei care au pus umărul la realizarea acestui fiasco grandios, Eurovision România! Bravos, televiziune națională, bravos, specialiștilor! Halal să vă fie! Noapte bună!”
– ”De ce a trebuit să mai votăm dacă nu se ține cont???”
– ”V-ati bătut joc de noi pe banii nostri. Mi-e scarbă de ce ai ajuns”
Artiștii calificați în finală
- Alex Parker & Bastien – All this love
- Andrei Petruş – Take me
- Cream, Minodora, Diana – România mea
- Petra – Ireligios
- Kyrie Mendél – Hurricane
- MOISE – Guilty
- Gabriel Basco – One night
- VANU – Never give up
- WRS – Llamame
- Dora Gaitanovici – Ana
România va participa în cea de-a doua semifinală, programată pentru joi, 12 mai, alături de alte 17 ţări precum Australia, Georgia, Cipru, Serbia, Finlanda, Azerbaidjan, San Marino, Israel, Malta, Muntenegru, Cehia, Polonia, Belgia, Macedonia de Nord, Suedia, Estonia şi Irlanda.
Italia va găzdui cea de-a 66-a ediţie a concursului, după victoria de anul trecut a trupei italiene de rock Maneskin la Rotterdam.