Un nou bilanț al coronavirusului în România: 6.204 cazuri noi în ultima zi

30.03.2021, 13:49
Un nou bilanț al coronavirusului în România: 6.204 cazuri noi în ultima zi
Un nou bilanț al coronavirusului în România: 6.204 cazuri noi în ultima zi

6.204 cazuri noi de infectare cu coronarius au fost înregistrate în ultima zi pe teritoriul țării noastre.

Alte 6.204 de cazuri de COVID-19 au fost raportate în ultimele 24 de ore în România. Bilanțul total al îmbolnăvirilor a ajuns la 946.647. În ultima zi, au decedat 175 de persoane. Până astăzi, au decedat 23.409 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19. În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 13.257. Dintre acestea, 1.405 sunt internate la terapie intensivă, transmite Hotnews. Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 6.685.665 de teste RT-PCR și 591.149 de teste rapide antigenice.

Pe teritoriul României, 69.601 persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 16.514 persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 50.589 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 105 persoane. De la debutul pandemiei, 845.357 de pacienți au fost declarați vindecați.

Raed Arafat, despre situația pandemiei de coronavirus

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a făcut declarații despre situația pandemiei de coronavirus din țara noastră. „Am pornit acest val cu secții ATI mai pline decât în noiembrie. Modul în care vin oamenii la spital, mai târziu, cu forme mai grave și au nevoie neapărat de internare în spital. Arsenalul de detașări are limitele lui. Am detașat pe unii de mai multe ori, alții nu mai vor – legea ne permite o singură detașare. Plus că vorbim de o tulpină nouă, care se răspândește mai ușor și în anumite situații mai agresiv”, a spus Raed Arafat, conform Digi24.

„Există o tendința de creștere. Am să dau doar cifre comparative. De exemplu, numărul total de cazuri active: 77.082 de cazuri în 29 martie. Unde eram în 6 martie sau 5? La 47.912, în 28 februarie la 41.000, în 1 februarie la 35.000. Care era cea mai joasă cifră? 34.000 chiar la 14 februarie, după care am început să creștem și azi suntem aproape mai mult decât dublu. Acest lucru poate crește abrupt dacă nu respectăm lucrurile. (…) Aici avem câteva zone în creștere: Ilfov, București, Hunedoara, Constanța, Alba, Giurgiu – și aici vorbim de creșterea în ultimele 7 zile cu incidența la peste 3 cazuri la mia de locuitori”, a adăugat șeful Departamentului pentru Situații de Urgență.

„Cei care urlă că nu vor măsuri să înțelegă: soluția reală este vaccinarea, dar chiar dacă suntem în frunte cu vaccinarea, dar durează. Câteva milioane de doze urmează să între în următoarele 2-3 luni să vaccinăm cât mai mulți și aplicăm unele măsuri care să ne permită să ținem situația sub control. Chiar dacă e un platou, urcă. În fiecare săptămână e un pic mai sus vârful”, a mai afirmat acesta.

citește și...