Un meci de fotbal din Ucraina a durat peste 4 ore din cauza sirenelor. Jucătorii au fost forțați să se retragă de pe teren
Un meci de fotbal din prima ligă ucraineană (UPL) de la Lviv a fost întrerupt miercuri de patru ori ca urmare a mai multor sirene de raid aerian pe stadionul Skif din Lviv, potrivit UPL. Jucătorii au fost forțați să se retragă de pe teren din cauza alarmelor de bombardament.
Sirenele de raid aerian sunt una dintre numeroasele măsuri de siguranță implementate de ligă în efortul de a menține jucătorii și personalul în siguranță împotriva invaziei continue a Rusiei în țară.
Fotbalul a revenit marți în Ucraina pentru prima dată de la invazia Rusiei din februarie, relatează CNN.
Un meci de fotbal a durat patru ore și jumătate din cauza alarmelor antiaeriene
Meciul de miercuri, dintre Rukh Lviv și Metalist Harkov, pe care Metalist l-a câștigat în cele din urmă cu 2-1, a fost singura partidă din campionat afectată de sirene în această zi.
Într-un e-mail trimis la CNN, UPL a declarat: “Nu am avut nicio problemă. Măsurile de siguranță și securitate reprezintă principala prioritate pentru noi, astfel încât ambele echipe au trebuit să meargă la adăpost de fiecare dată, în conformitate cu protocoalele de siguranță disponibile. Durata totală a meciului a fost într-adevăr de 4 oră(e) și jumătate”.
Buncăre speciale au fost construite în apropiere de stadioane
Conturile de pe rețelele de socializare au postat videoclipuri care arată evenimentele de pe stadion, inclusiv ceea ce s-ar fi întâmplat atunci când a sunat prima sirenă, și cu jucătorii care se întorceau pe teren după una dintre întreruperi.
En el regreso del fútbol en Ucrania, el partido entre entre Rukh Lviv vs Metalist Kharkiv, tuvo que ser suspendido a 2 minutos del final del primer tiempo, debido a alarmas de ataqué aereo Ruso. 🇺🇦🙏🏻
pic.twitter.com/P6EBvKiGqf— #PorLasQueMueres (@Salcedo_Hugo) August 25, 2022
Remiza fără goluri dintre Șahtar Donețk și Metalist 1925 Harkov, marți, la Kiev, a marcat reluarea UPL, deși fotbalul din Ucraina în acest moment arată mult mai diferit decât înainte.
Liga a implementat mai multe măsuri de siguranță pentru a încerca să asigure siguranța jucătorilor și a personalului, care joacă în mijlocul asaltului continuu al Rusiei.
Pe lângă sirenele de raid aerian, au fost ridicate adăposturi antiaeriene în apropierea stadioanelor, iar accesul fanilor nu este permis.
Potrivit lui Andriy Pavelko, șeful Asociației Ucrainene de Fotbal, meciurile se vor juca la Kiev și în regiunile învecinate din motive de siguranță.
“Am auzit o sirenă ieri dimineață, înainte de meci”, a declarat Darijo Srna, directorul de fotbal al FC Șahtar Donețk, pentru Amanda Davies de la CNN Sport, miercuri, după meciul cu Metalist 1925 Harkov (0-0).