Un balerin de la Teatrul Bolșoi a murit în urma unui accident pe scenă
Un balerin de la celebrul teatru rus Bolşoi a murit într-un accident care a avut loc sâmbătă pe scenă, în timpul unui spectacol de operă. Dansatorul, în vârstă 37 de ani, a fost zdrobit de o rampă care a căzut din tavan în timpul schimbării decorului. În urma teribilului accident, spectacolul a fost oprit, iar spectatorii au părăsit sala.
Accidentul s-a produs în timpul unei schimbări de decor în Sadko, o operă din secolul al XIX-lea compusă de rusul Nikolai Rimski-Korsakov. Bărbatul în vârstă de de 37 de ani, al cărui nume nu a fost făcut public, a fost zdrobit de o rampă care a căzut din tavan în timpul schimbării decorului. Grav rănit, balerinul a murit înainte de sosirea ambulanţei, transmite Agerpres.
În urma tragediei, spectacolul a fost întrerupt imediat, iar spectatorilor li s-a cerut să părăsească sala.
Un balerin de la Teatrul Bolșoi a murit în urma unui accident pe scenă. S-a dechis o anchetă în acest caz
Comitetul de anchetă din Moscova a anunțat într-un comunicat că anchetează moartea balerinului.
Acestra nu este prima tragedie de la Teatrul Bolșoi din Moscova. În anul 2013, un violonist a murit după ce a căzut în fosa orchestrei.
FOTO: Hepta