Tragedia care i-a marcat viața lui Florin Piersic. ”La 15 ani s-a înecat în Prut, sărind să își salveze o colegă”

26.04.2021, 15:19
Tragedia care i-a marcat viața lui Florin Piersic. ”La 15 ani s-a înecat în Prut, sărind să își salveze o colegă”
Tragedia care i-a marcat viața lui Florin Piersic. ”La 15 ani s-a înecat în Prut, sărind să își salveze o colegă”

Celebrul actor Florin Piersic a făcut dezvăluiri despre drama care a avut loc cu mulți ani în urmă în familia sa, când sora sa s-a înecat.

Florin Piersic, în vârstă de 85 de ani, este unul dintre numele grele din lumea teatrului și a cinematografiei din țara noastră.  În ceea ce privește viața personală, Florin Piersic are trei mariaje la activ. A fost căsătorit cu actrița Tatiana Iekel, cu care are un băiat, Florin Piersic Junior. Ulterior, actorul a fost însurat cu Anna Szeleș, cu care are un fiu, Daniel. În anul 1993, Florinh Piersic s-a căsătorit cu Anna Torok.

La emisiunea „Legende” cu Dan Negru, renumitul actor a povestit despre tragedia care i-a lovit familia cu ani în urmă.

Tragedia care i-a marcat viața lui Florin Piersic. ”Au găsit-o niște pescari plutind”

Florin Piersic a dezvîăluit că sora sa, Lucica, s-a înecat în Prut, încercând să își salveze o colegă.

Noi am trăit cea mai mare tragedie a familiei noastre. Când joc în piesă mă gândesc la părinții mei și la Lucica, sora mea, care la 15 ani s-a înecat în Prut, sărind să își salveze o colegă. A luat-o un vârtej. La 11 km, în Basarabia, au găsit-o niște pescari plutind. Apoi pe ai mei nu i-am mai văzut o lună de zile. Au plecat la București să facă spiritism. O lună am stat la familia Spânu. Stăteam la geam și așteptam. Într-una dintre zile, au coborât mama și tata dintr-o birjă. Mama mea mi-a spus: Florinel, Lucica nu mai vine!””, a spus Florin Piersic, citat de click.ro.

“Când am fost pentru prima dată la Paris, mi-au apărut în față niște pictori. Uitându-mă la un portret, am văzut-o pe Lucica. Scria: 5 franci, pentru un tablou făcut în peniță. Pictorul m-a privit zâmbind. I-am spus: peste câteva minute mă întorc și îl cumpăr. M-am întors în 5-10 minute, dar tabloul nu mai era. Mi-a spus că a trecut cineva și l-a cumpărat. I-am povestit mamei și mi-a spus: a fost Lucica cu tine, pentru că era prima dată când plecai de acasă”, a mai declarat celebrul actor.

citește și...