Temerile Anei Baniciu. ”Cutremurele mă panichează cel mai rău în viața asta”

27.03.2022, 16:03
Temerile Anei Baniciu. ”Cutremurele mă panichează cel mai rău în viața asta”
Temerile Anei Baniciu. ”Cutremurele mă panichează cel mai rău în viața asta”

Cântăreața Ana Baniciu, în vârstă de 29 de ani, a mărturisit, în cadrul unui interviu, că are numeroase temeri. ”Am niște temeri. Cred că în general frica de moarte, asta e spaima principală, dar cutremurele mă panichează cel mai rău în viața asta”, a declarat Ana Baniciu, fiica celebrului artist Mircea Baniciu.

Ana Baniciu a mărturisit, în cadrul unui interviu pentru catine.ro, că are numeroase temeri.

Cântăreața a explicat că aceste frici sunt legate de moarte și de cutremure.

Temerile Anei Baniciu. ”Am niște spaime uneori care mă zăpăcesc și încerc să le țin sub control”

”Sunt destul de transparentă în general. Am niște spaime uneori care mă zăpăcesc și încerc să le țin sub control. Am niște temeri. Cred că în general frica de moarte, asta e spaima principală, dar cutremurele mă panichează cel mai rău în viața asta”, a declarat Ana Baniciu.


Întrebată dacă există ceva fără de care nu ar putea trăi, vedeta a răspuns: ”Nu cred că există ceva fără de care să nu pot trăi. Cred că mă adaptez foarte repede. În schimb, cred că mi-ar fi foarte greu fără ai mei. Sunt mai atașată de persoane decât de lucrurile materiale, palpabile”.

Ana Baniciu se iubește cu Edy Kovacs

Ana Baniciu trăiește o poveste de dragoste cu Edy Kovacs, în vârstă de 41 de ani. Fiica binecunoscutului artist Mircea Baniciu s-a logodit cu iubitul ei. Artista a oferit amănunte din relația sa cu Edy Kovacs, cel care urmează să-i devină soț. Vedeta a mărturisit că a fost infectată cu COVID-19 de partenerul ei și de atunci a început povestea de dragoste dintre ei.

”I-am zis, dacă tot mi-ai dat Covid, te rog să te ocupi acum. De atunci la mine a rămas. Edi m-a văzut în niște momente nu prea plăcute, când eram bolnavă, și atunci mi-am dat seama că omul ăsta chiar mă place cu adevărat!”, a declarat Ana Baniciu pentru click.ro.

Ana Baniciu a povestit că Edy Kovacs a fost primul bărbat pe care l-a dus acasă la tatăl ei: „Este primul bărbat pe care l-am dus la tata acasă. Nu a mai trecut nimeni prin treaba asta pentru că mi s-a părut că nu e ceva atât de serios. N-am vrut să-i dezamăgesc, în contextul în care azi e, mâine nu e. Cu Edy m-am dus cu toată încrederea pentru că am știut că eu cu el vreau să-mi continui viața”.

citește și...