Surpriză din partea lui Petre Roman. Fostul premier apare în noul videoclip al soției sale

27.11.2020, 16:34
Surpriză din partea lui Petre Roman. Fostul premier apare în noul videoclip al soției sale
Surpriză din partea lui Petre Roman. Fostul premier apare în noul videoclip al soției sale

Cântăreața Silvia Chifiriuc a dezvăluit că urmează să lanseze un nou videoclip în care apare și partenerul ei de viață, fostul premier al României, Petre Roman.

Petre Roman va apărea în noul videoclip al soției sale, Silvia Chifiriuc. Anunțul a fost făcut de artistă la o emisiune de televiziune.

„Am finalizat un proiect muzical. E un cântec foarte frumos de dragoste. E un dar muzical pentru fanii mei. Acolo îl vor putea asculta și vedea. Am filmat la Sinaia împreună. Cu o zi înainte m-am gândit că merg la Sinaia și mi-a zis: „nu vrei să te însoțesc?” Și am spus: „da, cum să nu?!”. Și atunci mi-a venit ideea că iubirea mea trebuie să fie cu mine în acest clip frumos”, a declarat Silvia Chifiriuc, citată de spynews.ro.

Ce au declarat Petre Roman și Silvia Chifiriuc despre povestea lor de dragoste

Silvia Chifiriuc este actuala soție a fostului premier al României, Petre Roman. Din mariajul lor a rezultat un copil, un băiețel, Petrus. Cei doi și-au unit destinele în anul 2009. Înainte de a-l cunoaște pe Petre Roman, despre Silvia Chifiriuc se spune că a avut o relație cu un italian în vârstă și foarte bogat, pe nume Giuseppe Madia. Povestea de dragoste cu bărbatul mai bătrân cu 47 de ani ca ea s-a întins pe durata a 12 ani. Petre Roman a mai fost căsătorit cu Mioara Roman. Cei doi au împreună o fiică, Oana Roman.

La emisiunea ”Vorbește lumea”, de la Pro TV, Petre Roman a declarat că micile gesturi fac o relație să funcționeze și că are grijă să o răsfețe mereu pe Silvia Chifiruc. “Prima dată când ne-am cunoscut i-am pupat mâna. Așa a început totul”, a spus Petre Roman. Cei doi petrec foarte mult timp împreună și împărtășesc aceleași pasiuni. “Silvia este și ea foarte dornică să meargă pe munte. De la bun început când i-am propus să meargă pe munte a zis “Da!” și a făcut multe ascensiuni împreună cu mine”, a mai spus politicianul.

“Are el un gest atât de drăguț și delicat și vine cu buchețelul de flori. Le culege cu iubire”, a completat Silvia Chifiriuc.

citește și...