Ștefan Bănică, despre succesul pe care l-a cunoscut de tânăr. ”Faima mi-a dat cu tifla pe la 18 ani”
Ștefan Bănică a vorbit despre celebritatea pe care a cunoscut-o încă de când era foarte tânăr.
Ștefan Bănică Junior a cunoscut faima încă de pe vremea adolescenței. Acesta s-a bucurat de un succes imens la public grație rolului pe care l-a interpretat în seria de filme ”Liceenii”, unde a avut-o ca parteneră pe Oana Sîrbu. În cadrul unui interviu pentru revista Viva, Ștefan Bănică Junior vorbit despre succesul pe care l-a cunoscut de la o vârstă fragedă.
”Probabil că faima mi-a dat cu tifla pe la 18 ani și m-a împăunat un pic, mai ales după „Liceenii”, dar am avut marele noroc de a-i avea lângă mine pe tatăl meu și apoi pe profesorul meu de actorie, Ion Cojar, care m-au adus imediat cu picioarele pe pământ și care m-au învățat că această profesie a noastră se învață până mori. Și așa e…”, a declarat Ștefan Bănică Junior.
Ce își dorește Ștefan Bănică Junior în plan profesional
Ștefan Bănică a mai dezvăluit ce anume își dorește acum în plan profesional.
Artistul și-ar dori să interpreteze un rol în film total diferite de ceea ce a făcut până acum.
”Aș vrea să fac un film de lungmetraj cu un regizor cu care să rezonez și care să mă scoată din ale mele, să mă ducă spre un personaj cu care nu m-am mai întâlnit până acum. Sper să se întâmple”, a mai aqfirmat Ștefan Bănică Junior pentru sursa menționată.
Ștefan Bănică Junior, un tată împlinit
Ștefan Bănică Junior a făcut declarații emoționante despre cei trei copii pe care îi are. Artistul este foarte mândru de moștenitorii săi.
Ștefan Bănică Junior are trei copii. Radu Ștefan este fiul artistului din relația pe care acesta a avut-o cu Camelia Constantinescu. Din mariajul cu vedeta de televiziune Andreea Marin, Șefan Bănică are o fiică, Violeta. Din căsnicia cu cântăreața Lavinia Pîrva, Ștefan Bănică are un băiețel, Alexandru. Ștefan Bănică se declară un tată împlinit. Este foarte mândru de cei trei copiii ai săi. În plus, artistul a explicat că actuala sa parteneră de viață, Lavinia Pîrva, are o relațuie foarte bună cu copiii lui cei mari.
„Sunt minunați toți trei și îmi umplu sufletul de bucurie. Ștefan și Violeta au știut să se adapteze și să-l facă pe Alexandru să se simtă iubit, iar Lavinia, pentru ei doi, este cea mai bună prietenă. Am o familie mare și frumoasă. Mi-am dat seama că fiecare experiență este unică și irepetabilă”, a declarat Ștefan Bănică Junior recent.