Șaormeria Dristor s-a făcut scrum în urma unui incendiu! Ce au precizat autoritățile
Un incendiu puternic a izbucnit, marți noapte (27 aprilie), la celebra șaormerie din Dristor. Pompierii au intervenit de urgență cu numeroase echipaje, însă locația s-a făcut scrum.
Două persoane au fost rănite (un bărbat și o femeie), angajați ai restaurantului, ca urmare a expunerii la monoxid de carbon. La momentul izbucnirii flăcărilor, în local se aflau câțiva angajați.
Șaormeria Dristor a luat foc
Incendiul s-a manifestat atât în interior, cât și la exterior, la nivelul acoperișului, pe o suprafață de 400 mp. Flăcările s-au extins și la acoperișul construcției au afectat și fațada unui bloc din apropiere.
“Incendiul s-a produs în interiorul restaurantului şi s-a extins şi pe acoperişul acestuia. Faţada unui bloc din apropriere a fost afectată de incendiu. S-a intervenit cu 14 autospeciale”, au precizat reprezentaţii pompierilor.
Oamenii au precizat că au făcut numeroase sesizări privind activitatea șaormeriei. Locatarii din blocurile aflate în vecinătate au fost evacuați, din cauza fumului dens și a flăcărilor care au distrus o bună parte din stratul de polistiren care izola termic clădirile.
Acum, anchetatorii urmează să stabilească cauzele care au provocat incendiul.
Dristor Doner Kebap este unul dintre cele mai mari lanțuri de fast-food românesti și a început activitatea din 1999, iar în prezent are 17 locații în Capitală.