Saloanele de înfrumusețare, redeschise din 15 mai. Anunțul făcut de Raed Arafat
Raed Arafat susține că saloanele de înfrumusețare vor fi deschise în România, începând cu 15 mai. Șeful departamentului pentru Situații de Urgență a explicat care sunt regulile după care vor funcționa acestea.
Raed Arafat a explicat, la Antena 3, cum vor funcționa saloanele de înfrumusețare după 15 mai, dată la care se preconizează că vor fi relaxate măsurile de restricție impuse de pandemia de coronavirus.
„Ai nevoie de măsuri speciale pentru frizerii, pentru cosmetică. Nu poți nelimitat să le ții închise, trebuie să-și reia activitatea, dar sub o formă nouă. Posibil că nu vor avea zonă de așteptare, trebuie să te programezi, te duci direct la programare, știi că ești așteptat.
Ai întârziat, vine altul în locul tău, nu stai și aștepți acolo. Te duci și te plimbi pe stradă o jumătate de oră și te întorci, nu stai acolo. Zona de așteptare va deveni una sensibilă, va trebui să nu mai existe temporar.
Trebuie să se înțeleagă că ne gândim cu colegii specialiști la acest domeniu, la măsuri punctuale, pe diferite domenii, care trebuie să fie luate ca măsuri compensatorii la măsurile de relaxare”, a declarat Raed Arafat.
Președintele Societății Române de Microbiologie, Alexandru Rafila, a vorbit joi despre vârful epidemiei de coronavirus, redeschiderea bisericilor și parcurilor, măsuri de relaxare pe care le pregătesc autoritățile după 15 mai.
“Eu am informații indirecte despre ce se întâmplă. Există o comparare a măsurilor și posibilitatea de a le menține sau relaxa, depinde de gradul de risc pe care îl implică apropierea între persoane și numărul de persoane pe care îl implică acea activitate.
De exemplu, la frizerie apropierea este mare, dar numărul de persoane este mic. (…) Cred că se vor deschide unele magazine, fără declarație, parcurile, dar va trebui să purtăm măști.
Cred că va începe și zona economică, cred că clădirile de birouri se vor deschide. (…)
Cred că s-ar putea redeschide și bisericile cu măsuri de distanțare“, a spus președintele Societății Române de Microbiologie, potrivit sursei mai sus-menționate.