Roxana Ionescu vrea să facă nuntă. Vedeta aniversează un an de când s-a căsătorit cu Tinu Vidaicu

10.02.2021, 12:14
Roxana Ionescu vrea să facă nuntă. Vedeta aniversează un an de când s-a căsătorit cu Tinu Vidaicu
Roxana Ionescu vrea să facă nuntă. Vedeta aniversează un an de când s-a căsătorit cu Tinu Vidaicu

Roxana Ionescu, cea cunoscută drept ”mama Natură”, vrea să facă nuntă anul acesta.

Roxana Ionescu și Tinu Vidaicu s-au căsătorit în luna martie a anului trecut. Au devenit soţ şi soţie după aproximativ saşe ani de relaţie. Roxana Ionescu nu a apucat să îmbrace rochia de mireasă, dar a anunțat că are planuri mari pentru anul acesta. Vedeta vrea să facă nuntă.

“Pe 20 februarie împlinim un an de când ne-am căsătorit. Sperăm din tot sufletul ca anul acesta să putem face și nunta. Sperăm, nu știm cum vor fi vremurile! Cum sărbătorim aniversarea de un an nu m-am gândit, dar cu siguranță îmi iese mie ceva cum mi-a ieșit de fiecare dată”, a declarat Roxana Ionescu la emisiunea ”Vorbește lumea”, de la postul de televiziune Pro TV.

 

Roxana Ionescu a pierdut o sarcină

Roxana Ionescu şi Tinu Vidaicu au trecut printr-un moment extrem de greu în anul 2019. Vedeta urma să devina mamă pentru prima oară, însă, din păcate, au existat probleme. A pierdut sarcina în luna a şasea.

Tinu Vidaicu a făcut atunci anunţul trist. “Anul ăsta nu va mai exista niciun bebe, pentru că n-a mai putut să crească. Din păcate, am înţeles că se întâmplă des. Din fericire, am înţeles că nu este o chestiune genetică. Se numeşte insuficienţă placentară şi asta înseamnă că fătul nu se poate hrăni suficient. Partea bună este că nu este nimic tragic şi că Roxana este bine şi că în câteva luni putem încerca din nou. Nu este o chestie repetitivă. Din punctul ăsta mergem înainte. Nu dorim compasiune, nu dorim păreri de rău. Vă mulţumim pentru gândurile bune şi energia voastră pozitivă”, a spus Tinu Vidaicu la acea vreme.

„Tot timpul am avut norocul să ies repede dintr-o cumpănă și să am parte de o bucurie … Cel mai frumos moment, din păcate, a fost și cel mai trist din ultimii 12 ani… ce s-a întâmplat cu bebe”, a declarat Roxana Ionescu ulterior.

citește și...