Roxana Ciuhulescu se confesează. ”Golurile acestea, nu vor putea fi umplute niciodată. Am rămas cu dureri nevindecate”

23.03.2022, 16:24
Roxana Ciuhulescu se confesează. ”Golurile acestea, nu vor putea fi umplute niciodată. Am rămas cu dureri nevindecate”
Roxana Ciuhulescu se confesează. ”Golurile acestea, nu vor putea fi umplute niciodată. Am rămas cu dureri nevindecate”

Roxana Ciuhulescu, în vârstă de 43 de ani, a făcut mărturisiri într-un interviu. Vedeta a vorbit despre familia sa, afirmând că aceasta este cea mai mare slăbiciune a sa. De asemenea, fosta prezentatoare de televiziune a vorbit și despre momentele dureroase prin care a trecut de-a lungul vieții.”Golurile acestea, nu vor putea fi umplute niciodată. Am rămas cu dureri nevindecate”, a spus ea.

Roxana Ciuhulescu și-a deschis sufletul în cadrul unui interviu pe care l-a acordat pentru libertateapentrufemei.ro.

Fosta prezentatoare de televiziune a făcut declarații despre familia sa și despre momentele dureroase prin care a trecut de-a lungul anilor.

Roxana Ciuhulescu se confesează. ”Trecutul a lăsat o amprentă grea”

”Cea mai mare slăbiciune a mea rămâne familia. Puțini știu că am avut o copilărie grea, cu multe lipsuri, crescută în creșă și la grădiniță săptămânală, iar trecutul a lăsat o amprentă grea. Nu vreau să stârnesc empatii, sunt doar unul din milioanele de copii crescuți cu cheia de gât dar…. Apoi a urmat decesul tatălui meu, pe când eu eram doar un copil de 11 ani, iar el un tânăr de 37 ani”, a mărturisit Roxana Ciuhulescu.

”Golurile acestea, nu vor putea fi umplute niciodată. Am rămas cu dureri nevindecate. Prin prisma acestora, pentru mine, familia este cel mai prețios lucru pe care l-am dobândit de la Dumnezeu și sunt recunoscătoare. Odată cu participarea mea la Survivor, lucrurile acestea s-au acutizat, iar câtă vreme am fost acolo, am fost chinuită, m-am uscat de dorul alor mei! Am realizat, încă o dată, că cele mai mari valori în lumea asta sunt familia și sănătatea. Nu ai astea, nu ai nimic, ești sărac! Nu mi-aș dori niciodată să mă descotorosesc de aceste “slăbiciuni”, altfel n-aș mai fi eu, n-aș mai fi același om”, a completat aceasta.

Roxana Ciuhulescu e căsătorită și are doi copii

Roxana Ciuhulescu a prezentat ani de zile emisiunea ”Pro Motor” la postul de televiziune Pro TV.  În plan personal, vedeta este căsătorită și are doi copii. Roxana Ciuhulescu s-a cununat religios cu Silviu Bulugioiu în anul 2018. Fosta prezentatoare de televiziune Roxana Ciuhulescu a devenit mămică pentru a doua oară în luna iulie a anului 2018, atunci când a adus pe lume un băiețel, Cezar. Micuțul este rezultatul mariajului pe care vedeta îl are cu Silviu Bulugioiu. Roxana Ciuhulescu mai are o fetiță, Ana Cleopatra, din mariajul cu Mihai Ivănescu.

 

Roxana Ciuhulescu este cunoscută și ca fiind vedeta cu cele mai lungi picioare din România. Are 1,92 metri înălţime, iar picioarele ei măsoară nu mai puţin de 122 de centimetri. Anul acesta, Roxana Ciuhulescu a fost implicată în proiectul ”Survivor România”, de la Pro TV. Roxana Ciuhulescu, din echipa Faimoșilor, a părăsit competiția ”Survivor România” din cauza problemelor medicale.

citește și...