Răspunsul uluitor al şefului ISU, Orlando Șchiopu, după ce a văzut filmarea secretă din Colectiv
O nouă filmare şocantă din noaptea de 30 octombrie 2015, în faţa clubului Colectiv, a fost făcută publică.
Răspunsul uluitor al şefului ISU, Orlando Șchiopu, după ce a văzut filmarea secretă din Colectiv
Pe filmarea de 20 de minute se poate vedea clar ce haos a fost acolo din cauza organizării dezastruaose a primului echipaj de intervenţie care a ajuns la locul tragediei.
La acea vreme, Orlando Șchiopu era adjunctul șefului ISUBIF și a fost unul dinte cei care au coordonat intervenția de după tragedie.
Acum, este şeful ISU şi a explicat că ştia de existenţa filmului de la Colectiv, însă niciodată nu a fost interesat să vadă imaginile.
El se apară şi spune că a rămas în conducerea ISU București-Ilfov până pe 24 noiembrie 2015, după care a fost pus la dispoziție, și a revenit în conducerea instituției din 15 martie 2019.
‘Știam de film. Nu l-am văzut niciodată până acum. Nu am văzut filmul, dar eu am fost acolo’, a declarat Orlando Șchiopu, după ce a văzut filmarea de 20 de minute cu intervenţia din clubul Colectiv, în urmă cu patru ani.
Mai mult de atât, pe filmare se aude cum Orlando Şchiopu înjură în timpul intervenţiei de la clubul Colectiv. El a mai declarat că nu se referea la cei morţi în urma incendiului.
Sursa: Libertatea