Raed Arafat, recomandări pentru sărbători. ”Sfatul clar este respectarea regulilor şi limitarea la maxim a mobilităţii şi a contactului”

14.12.2020, 09:24
Raed Arafat, recomandări pentru sărbători. ”Sfatul clar este respectarea regulilor şi limitarea la maxim a mobilităţii şi a contactului”
Raed Arafat, recomandări pentru sărbători. ”Sfatul clar este respectarea regulilor şi limitarea la maxim a mobilităţii şi a contactului”

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, recomandă ca de sărbătorile de iarnă să fie respectate regulile sanitare și să se limiteze la maximum deplasările.

„Din punct de vedere al sărbătorilor care urmează, sfatul clar este respectarea regulilor şi limitarea la maxim a mobilităţii şi a contactului, mai ales cu persoanele cu care nu stăm şi nu avem contact obişnuit ei tot timpul, purtarea măştii”, a explicat Raed Arafat la Antena 3.

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență a vorbit și despre rata infectării din diferite zone. „Avem, în acest moment, diferite situaţii. Avem zone care sunt la incidenţa peste 3 la mie, avem zone între 1,5 si 3 la mie, localităţi şi judeţe chiar. Avem zone care se află sub carantină la acest moment, localităţi care urmează să iasă, dacă coboară la un nivel satisfăcător. Semnalele pe baza carantinării care s-a făcut sunt pozitive. În majoritatea localităţilor carantinate acum 14, 21, 27 zile sau chiar 30 de zile se iese deja din carantină, pentru că au atins un nivel sub 5, după ce au început cu 10-11 (…) Continuăm cu măsurile care au fost impuse. (…) Singura măsură care nu s-a mai prelungit a fost închiderea pieţelor agroalimentare”, a mai spus Raed Arafat.

556.335 de cazuri de COVID-19 în România

Duminică, 13 decembrie 2020, pe teritoriul țării noastre au fost raportate alte 4.435 de cazuri noi de COVID-19. Bilanțul epidemiei a ajuns în România la 556.335. În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu coronavirus este de 12.136. Numărul deceselor înregistrate în ultimele 24 de ore este de 121. La terapie intensivă sunt internați 1.289 de pacienți, relatează Hotnews.

Dintre cele 121 de decese raportate în ultimele 24 de ore, un deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 ani, 3 decese la categoria de vârstă 40-49 de ani, 12 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 41 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 41 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 23 decese la categoria de peste 80 de ani. 117 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar pentru 4 pacienți decedați nu au fost înregistrate comorbidități. De la începutul epidemiei în România au murit 13.385 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS-CoV-2.

Pe teritoriul României, 42.328 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 11.460 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 65.354 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 130 de persoane.

citește și...