Primele declarații ale Andreei Marin după ce casa i-a fost călcată de hoți. ‘Nu îmi face plăcere situația’

21.03.2021, 13:04
Primele declarații ale Andreei Marin după ce casa i-a fost călcată de hoți. 'Nu îmi face plăcere situația'

Andreea Marin a făcut primele declarații după ce casa i-a fost călcată iar de hoți. Sâmbătă seară, 20 martie, locuința vedetei din Voluntari a fost vizitată de hoți.

Din fericire, firma de pază a intervenit la timp. Hoții au declanșat alarma și nu au reușit să pătrundă în imobil.

Andreea Marin, șocată de incident

“Este adevărat, a existat aseară o tentativă de spargere a locuinței, însă fără succes, întrucât după ce am avut o altă experiență de acest gen, furt din clădire, acum câțiva ani, am schimbat sistemul de securitate, am trecut recent și prin renovare, schimbând ferestrele si ușile cu unele performante, securizate.

În plus, acești hoți, chiar dacă ar întra în clădire, sincer ar fi dezamăgiți, noi avem un principiu: nu ținem în casă obiecte de valoare mare, gen bijuterii valoroase, nici bani cash, singurul lucru cu care ar putea pleca sub brat un hoț ar fi vreun televizor, laptopul e cu mine mereu și oricum electronicele sunt detectabile după IP în ziua de azi, așadar îi pun în pericol după aceea. Firma de securitate a sosit la fața locului, la fel și politia și cineva apropiat, nu au avut nici prea mult timp la dispoziție.

Dacă acum câțiva ani hoții au fost prinși și apoi încarcerați, în acest moment, pentru cazul prezent, autoritățile au deschis dosar penal pentru infracțiunea de tentativa de furt calificat. Nu îmi face plăcere situația, nu îmi place să văd oameni puși sub acuzare, sunt un om pașnic, dar fiecare om ar trebui sa fie conștient că poartă răspunderea faptelor sale”, a declarat Andreea Marin, pentru Click!

A mai avut probleme cu hoții de locuințe

În 2015, locuința Andreei Marin a fost devastată de niște hoţi care au sărit gardul, au spart geamurile imobilului şi au sustras diverse bunuri.

Hoții au fost prinși o lună mai târziu. Cei trei bărbați, cu vârste cuprinse între 25 și 49 de ani, erau membrii unei grupări specializate în furturi din locuințe. Cu toate acestea, Andreea Marin a decis să-i ierte.

„Când ne-am uitat pe înregistrări, am observat că trei oameni care purtau măşti au rupt gardul şi au intrat în curte prin spate. Prima oară au verificat garajul. Au văzut că era o singură maşină acolo, pentru că Andreea nu a plecat cu maşina, eu am dus-o la aeroport. Nu s-au gândit o clipă că ea ar putea fi acasă. Cei trei nu erau deloc stresaţi, ci foarte calmi. Au deschis uşa la casă şi au intrat foarte uşor.

Ce e ciudat, parcă ştiau că Andreea nu a luat maşina cu ea. Au intrat toţi în casă, nimeni nu a stat de şase. Au zăbovit doar cinci minute şi nu au luat nimic de valoare. Au verificat dressingul, dormitorul nostru, au făcut un pic de dezordine doar printre lucrurile soţiei mele. Au plecat cu o geantă, în care Andreea spune că ar fi avut 1.000 lei”, declara Tuncay Ozturk, fostul soț al Andreei Marin, la vremea respectivă.

citește și...