Pipote şi ficat de pui contaminate cu Salmonella. Produsele, retrase de la vânzare din magazinele Profi şi Penny

04.12.2021, 13:03
Pipote şi ficat de pui contaminate cu Salmonella. Produsele, retrase de la vânzare din magazinele Profi şi Penny
Pipote şi ficat de pui contaminate cu Salmonella. Produsele, retrase de la vânzare din magazinele Profi şi Penny

Magazinele Profi şi Penny anunță retragerea de la vânzare a unor loturi de pipote şi ficat de pui provenite din Polonia după ce s-a descoperit că sunt contaminate cu Salmonella enteritidis, potrivit Autorității Naţionale Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA).Produsele au fost livrate în reţeaua acestor magazine de către societatea Copanex SRL, conform ANSVSA.

Din magazinele Profi este retras de la vânzare produsul “Pipote de pui. Produs congelat. 500g.”, origine Polonia, Lot: 301021, data de producţie: 14.09.2021, iar data de expirare: 14.09.2022. Aceste produse contaminate cu Salmonella enteritidis au ajuns în zeci de magazine din București și din 21 de judeţe, precizează Hotnews.

Din magazinele Penny sunt retrase de la vânzare toate loturile de produse “Pipote de pui. Produs congelat. 500g.”, origine Polonia, EAN: 7896589533311, tot din cauza prezenţei Salmonella enteritidis la unele dintre loturile analizate. Produsele au fost livrate de aceeaşi societate – Copanex SRL.

Pipote şi ficat de pui contaminate cu Salmonella. Cumpărătorii, sfătuiți să le distrugă sau să le returneze

De asemenea, din reţeaua Penny este retras un lot de produse de “Ficat de pui. Produs congelat. 1000g.”, origine Polonia, tot din cauza contaminării cu Salmonella enteritidis. Datele de indentificare sunt: Lot: 021121, data de producţie: 17.08.2021, data de expirare: 17.02.2023, EAN: 5994229001731.

Persoanele care au achiziţionat produse din aceste loturi sunt sfătuite să le distrugă sau să le returneze în magazine pentru a-și primi banii înapoi, fără a fi necesară prezentarea bonului fiscal.

citește și...