Florin Cîțu: ”Aș merge și pe ideea introducerii certificatului verde și în magazine”

15.10.2021, 10:59
Florin Cîțu: ”Aș merge și pe ideea introducerii certificatului verde și în magazine”
Florin Cîțu: ”Aș merge și pe ideea introducerii certificatului verde și în magazine”

Premierul demis Florin Cîțu a declarat că ia în considerare introducerea certificatului verde de vaccinare în toate activitățile economice. Acesta a afirmat că și în magazine ar putea fi necesar certificatul respectiv. ”Aș merge și pe ideea introducerii certificatului verde și în magazine”, a afirmat premierul demis.

Florin Cîțu a fost întrebat dacă introducerea certificatului verde ar restricționa accesul în magazine.

„Este doar o triere. Dacă te vaccinezi, trecut prin boală sau testat (…) Aș merge și pe ideea introducerii certificatului verde și în magazine”, a declarat acesta, citat de Digi24.

Florin Cîțu, despre carantina în București și județul Ilfov

Premierul demis a vorbit șu despre posibilitatea de carantinare a Bucureștiului și a județului Ilfov. ”Nu în acest moment. Și anul trecut a fost această discuție și nu a funcționat”, a spus acesta.

„Dar ne uităm la alte măsuri care să împiedice răspândirea virusului. Un lucru pe care l-am discutat cu ministrul Sănătății este acela de a cere certificatul verde pentru toate activitățile economice în care intrăm în contact cu persoane. Dacă vrem să avem economia deschisă, ar ajuta foarte mult. Nu am discutat despre a reduce numărul orelor de funcționare în weekend pentru activități economice. A avea certificat verde pentru orice activitate economică e un pas important, ne gândim la acest lucru”, a mai declarat Florin Cîțu, care a spus că aceste modificări pot fi făcute doar în Parlament, pentru că guvernul este demis și nu mai are puteri depline.

1.414.647 de cazuri de COVID-19 în România de la începutul pandemiei

Joi, 14 octombrie 2021, pe teritoriul țării noastre au fost înregisrtrate 16.383 de noi infectări cu coronavrius în ultimele 24 de ore. De asemenea, au fost înregistrate 304 decese. De la începutul pandemie și până astăzi, 14 octombrie 2021, pe teritoriul țării noastre au au fost înregistrate 1.414.647 de cazuri de infectare cu noul coronavirus. 1.210.494 de pacienți au fost declarați vindecați. Până astăzi, 40.765 de persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 17.610. Dintre acestea, 1.727 sunt internate la terapie intensivă. Din totalul pacienților internați, 440 sunt minori, 401 fiind internați în secții și 39 la terapie intensivă. Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 9.927.207 teste RT-PCR și 3.794.145 de teste rapide antigenice. Pe teritoriul României, 122.331 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 16.153 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 59.649 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 188 de persoane.

citește și...