Oana Roman și-a cumpărat o vilă spațioasă! Cât a cheltuit pentru casa din Pipera

30.08.2019, 11:00
Oana Roman și-a cumpărat o vilă spațioasă! Cât a cheltuit pentru casa din Pipera
Oana Roman dorea de ceva timp să se mute la casă

Oana Roman și-a cumpărat, acum câteva zile, o casă în zona Pipera, unde se va muta în luna noiembrie.

Click scrie că Oana Roman a decis să se mute într-un spațiu mai generos pentru a o avea alături pe mama sa, Mioara. Astfel, vedeta a scos la vânzare apartamentul din zona Lacul Tei în care locuia și a obținut 200.000 de euro pe el. 

Vila Oanei Roman a costat 160.000 de euro

Oana a ales, zilele trecute, să cumpere o vilă în Pipera și a scos din buzunar 160.000 de euro. Cu toate astea, familia șatenei mai are de așteptat două luni până a se muta acolo, timp în care casa va fi reamenajată. 

„Sunt foarte bucuroasă, chiar este o realizare pentru mine. Mi-am dorit o casă cu mai mult spaţiu ca să stea şi mama cu noi. Dumnezeu m-a ajutat foarte mult, am găsit o casa superbă care are în jur de 300 de mp, 4 dormitoare, 2 livinguri, garaj, terase şi o curte de 1.000 de mp. Avem o livadă frumoasă cu piersici, caişi, meri, dar şi o vie, chiar suntem norocoşi. Ne vom muta acolo în noiembrie pentru că vom face lucrări de amenajare care vor dura două luni. Mama va avea spaţiul ei. Abia aştept să petrecem Crăciunul în casă nouă”, a spus Oana.

citește și...