Oana Roman, confesiune dureroasă despre mama sa: ‘Are un Parkinson foarte agresiv, nu poate să-și folosească o mână’
Oana Roman are parte numai de probleme în ultima perioadă! După despărțirea de Marius Elisei, Oana Roman a mai primit o veste dură.
Luni seară, 4 ianuarie, în emisiunea “Trăiri alături de Andreea Mantea”, difuzată la Kanal D, Oana Roman a făcut confesiuni dureroase despre mama ei. Aceasta a explicat că fosta soție a lui Petre Roman este grav bolnavă.
Mioara Roman suferă de maladia Parkinson, o boală degenerativă ce survine în urma distrugerii lente și progresive a neuronilor. Oana Roman a povestit, cu ochii în lacrimi, că tatăl ei a sunat-o să îi ofere ajutorul.
Mioara Roman este grav bolnavă
‘Mama nu se bagă în viața mea. Familia mea este cea mai grea povara pe care o duc. Mama are multe afecțiuni, dacă o vezi nu o recunoști. La ea îmbătrânirea a fost bruscă. Am vrut să o internez, dar nu am putut din cauza pandemiei.
Are un Parkinson foarte agresiv, nu poate să-și folosească o mână! E greu, nu ești pregătit! Tata știe, dar ce poate să facă? El m-a sunat foarte mult acum, m-a întrebat dacă vreau să mă ajute, să aibă o discuție cu Marius. Eu nu merg decât la un spital privat, pentru că acolo mi-au salvat viața. Mama are boală degenarativă ce nu poate fi controlată’, a mărturisit Oana Roman, la Kanal D.
Oana Roman a fost la un pas de moarte
De asemenea, Oana Roman a vorbit și despre problemele ei de sănătate cu care s-a confruntat în ultimii ani. Vedeta a avut complicații după nașterea fiicei sale, Isabela.
‘Nu am mai povestit asta niciodată, până acum. Este unul dintre cele mai emoționante momente din viața mea. După ce am născut, am avut niște probleme de sănătate foarte mari. A trebuit să fac, în ultima instanța, o operație foarte dificilă. Nu știam dacă o să trăiesc sau nu; m-am pus pe masa de operație, pentru anestezie, și în momentul acela nu știam dacă mă voi mai trezi sau nu. Aveam senzația că nu mi-am încheiat toate socotelile’, a mai povestit Oana Roman.
‘După operație, a trebuit să stau la reanimare multe zile. După 3 zile am simțit că mă iau niște atacuri de panică groaznice, așa că am rugat o asistenta să mă ducă afară, să respir un minut aer curat și să văd cerul. M-au pus într-un scaun cu rotile și în momentuI în care au deschis ușa ca să ies, s-a oprit ploaia și primul lucru pe care l-am văzut în fața ochilor a fost un curcubeu imens, perfect. Am zis că ăla e semnul că am scăpat și că va fi bine. Asta mi-a dat putere să duc în continuare situația aceea. Am stat atunci două săptămâni în spital, nu am putut că să îmi văd copilul’, a mai rememorat Oana Roman’, în emisiunea Andreei Mantea.