Oana Lis, planuri mari pentru 2022. ”O să-l fac pe Viorel tătic anul ăsta”

10.01.2022, 13:37
Oana Lis, planuri mari pentru 2022. ”O să-l fac pe Viorel tătic anul ăsta”

Oana Lis, în vârstă de 42 de ani, este mai decisă ca niciodată să devină mamă. Partenera de vuiață a lui Viorel Lis, fostul primar al Capitalei, își dorește să adopte un copil și speră că anul acesta dorința sa va deveni realitate. ”O să-l fac pe Viorel tătic anul ăsta”, a spus Oana Lis la o emisiune de la postul de televiziune Pro TV.

Oana Lis este căsătorită cu fostul primar al Capitalei, Viorel Lis. Cei doi nu au copii împreună, însă Oana Lis este foarte determinată să devină mămică. Aceasta a început demersurile pentru a adopta un copil încă de dinainte de izbucnirea pandemiei de coronavirus și speră ca anul acesta visul ei de a deveni mămică să se împlinească.

Oana Lis a vorbit despre acest lucru la emisiunea ”La Măruță”, de la Pro TV.

Oana Lis, planuri mari pentru 2022. ”Sunt părinte adoptator deja, dar nu am copilul”

“Am depus un dosar de adopție și acum sunt foarte fericită că legea adopției s-a schimbat și simt eu așa că anul ăsta se va întâmpla să primesc un telefon magic (…) Sunt părinte adoptator deja, dar nu am copilul. E de doi ani dosarul. O să-l fac pe Viorel tătic anul ăsta!”, a spus Oana Lisd la emisiunea respectivă.

“Am foarte multă iubire de oferit! Am emoții numai când vorbesc despre lucrul ăsta”, a adăugat ea.

Oana Lis, detalii din relația cu Viorel Lis

Oana Lis formează o familie de foarte mulți ani cu Viorel Lis, fostul edil al Capitalei. Blonda a mărturisit, într-un interviu la Antena Stars, că și în relația lor au existat discuții și chiar s-a pus problema unei despărțiri. Cu toate acestea, cei doi au reușit să treacă peste toate problemele apărute în cuplu.

„Am avut și noi momente când ne-am certat, poate ne gândeam să ne despărțim sau ne-am spus vorbe, dar după ne-am dat seama că vrem să fim împreună. Ne-a ținut împreună simțul umorului, lipsa orgoliului, să nu ne jignim partenerul. Am avut și noi momente în care ne-am certat, dar am renunțat la genul ăla de comportament. Pentru mine, Viorel e familia mea”, a declarat Oana Lis.

„Nici noi nu dădeam șansele, pentru că nimeni nu știe cât o să dureze o relație. Dar o relație se construiește pas cu pas, zi de zi. Diferența de vârstă e în buletin. Când ne-am cunoscut, el era mai copilăros și eu mai matură. Ne-am întâlnit undeva la jumătate. Au trecut 22 de ani foarte repede. Atunci când iei un om, îl iei și la bine și la greu. Eu sunt o persoană credincioasă, dar oamenii nu ma cunoșteau la început”, a mai spus aceasta.

citește și...