O vedetă a Onlyfans dezvăluie cât a câștigat într-o lună între Twitch și OnlyFans: o sumă cu peste șase cifre
Amouranth, uul dintre cei mai faimoși streameri din lume, cu peste 6 milioane de abonați pe Twitch, dar și vedetă a Onlyfans, a dezvăluit cât a câștigat în doar o lună. Într-un interviu cu un alt streamer, Jake Lucky. “Cred că cea mai mare sumă pe care am retras-o probabil, pentru că la Only Fans trebuie să retragi tot timpul, cred că a fost de 2 milioane de dolari. Am așteptat cam o lună și jumătate sau cam așa ceva”, a explicat el.
La un moment dat, el o întreabă care a fost luna în care a câștigat cel mai mult. Ea a susținut că, între Twitch și Onlyfans, a adunat peste două milioane de dolari.
“Cred că cea mai mare sumă pe care am retras-o probabil, pentru că la Only Fans trebuie să retragi tot timpul, cred că a fost de 2 milioane de dolari. Am așteptat cam o lună și jumătate sau cam așa ceva“, a explicat ea, potrivit marca.com
Cea mai bună lună a sa
Desigur, atât Twitch, cât și OF păstrează o parte din venituri. În cazul platformei violet, aceasta preia între 30 și 50% din profituri. OF ia 20%. Asta fără a mai pune la socoteală bacșișurile pe care fanii le pot lăsa.
În ceea ce privește cea mai mare cifră pe care a strâns-o, este ceva ce Ibai Llanos ar putea atinge în doi ani. Aceste două milioane de dolari nu sunt, de asemenea, condiționate de ceea ce pot percepe pentru publicitate de la diferite mărci.
Smash sau Pass
“Smash or pass” este jocul pe care Amouranth îl juca în ultimul său jacuzzi, când a apărut poza lui IlloJuan. Chestia e că lui Amouranth i s-a prezentat o imagine cu IlloJuan, iar streamerul a ales prima variantă. Toată lumea știe despre relația sa cu Masi, iar creatorului andaluz nu i-a luat mult timp să-l respingă pe Amouranth: “Îmi pare rău, am o mulțime de răni, să aveți o zi bună”.