O nouă ordonanță militară va fi emisă în România. Piețele vor fi redeschise

08.04.2020, 11:07
O nouă ordonanță militară va fi emisă în România. Piețele vor fi redeschise
Piețele vor fi redeschise

O nouă ordonanță militară va fi emisă în România. Printre măsurile prevăzute de aceasta se numără redeschiderea piețelor. 

Piețele vor fi redeschise

Autoritățile pregătesc o nouă ordonanță militară, a anunțat ministrul de interne Marcel Vela, scrie Digi 24. Ministrul Agriculturii, Adrian Oroș, a declarat că documentul va include obligativitatea autorităților locale de a ține deschise piețele pentru ca producătorii locali să poată să își vândă marfa.

„O parte din pieţe au fost închise şi de aceea am făcut apel încă de la începutul crizei către administraţiile publice locale să lase pieţele deschise, pentru că sunt singurele locuri în care producătorii locali pot să-şi vândă produsele, mai ales produsele de sezon, şi că, respectând nişte măsuri impuse de nişte autorităţi pentru prevenirea răspândirii virusului, în aceste pieţe agroalimentare se poate face comerţ civilizat. Dacă magazinele de colţ de stradă de 10 metri pătraţi au rămas deschise, nu văd de ce nu ar rămâne deschise şi aceste pieţe. Am continuat cu acest apel şi mâine o să prindem chiar într-o ordonanţă militară obligativitatea deschiderii pieţelor, cu asigurarea, desigur, a măsurilor de combatere a răspândirii virusului”, a spus ministrul agriculturii.

 

citește și...