O femeie în vârstă de 20 de ani, condamnată la moarte cu pietre pentru că și-a înșelat soțul. Prima execuţie din Sudan în ultimii 10 ani
Un tribunal sudamez din sudul Sudanului a condamnat o femeie la moarte după ce a fost declarată vinovată de adulter, a dezvăluit sâmbătă un grup sudamez pentru drepturile omului. Este primul astfel de caz din ţară, de mai bine de un deceniu.
La 26 iunie 2022, Maryam Alsyed Tiyrab, o femeie în vârstă de 20 de ani, a fost condamnată la moarte pentru adulter de către Tribunalul Penal Kosti din statul Nilul Alb. În astfel de cazuri, oamenii aruncă în femeile condamnate cu pietre.
Potrivit Centrului african pentru studii privind justiția și pacea (ACJPS), sentința nu a fost încă aprobată de Înalta Curte. Tânără spune că urmează să conteste decizia judecătorilor, potrivit dailymail.co.uk.
Au apărut critici din partea grupurilor internaționale pentru drepturile omului
Punerea în aplicare a Codului penal islamic în Sudan de către fostul regim a atras critici din partea grupurilor internaționale pentru drepturile omului.
Codul penal islamic făcea parte din problemele care urmau să fie dezbătute în cadrul conferinței constituționale de la sfârșitul perioadei de tranziție.
“Este o încălcare gravă a dreptului internațional”
Centrul african pentru studii privind justiția și pacea (ACJPS), citat de ziarul britanic, a declarat că sentința încalcă legislația țării și cea internațională și a cerut “eliberarea imediată și necondiționată” a acestei femei. Potrivit acestei organizații, Maryam nu a avut parte de un proces echitabil și nu a știut că informațiile pe care le-a dat în timpul interogatoriului vor fi folosite împotriva ei în viitor. De asemenea, i s-ar fi refuzat reprezentarea juridică.
„Uciderea unei femei cu pietre ne reaminteşte că reformele guvernului de tranziţie din anul precedent nu erau complete, şi că astfel de pedepse crude şi arhaice nu au dispărut.” Ultimul astfel de caz a avut loc în anul 2013 şi, din fericire, sentinţa a fost schimbată în ultimul moment.
În conformitate cu legea islamică din Sudan, infracțiuni precum furtul, tâlhăria la drumul mare, adulterul, calomnia și consumul de alcool primesc adesea pedepse precum amputarea mâinilor și a picioarelor, biciuirea și moartea.
Reamintim că, în 2020, guvernul sudanez a anunțat reforme ale unora dintre legile sale penale dure. Reformele nu au inclus lapidarea, dar în august țara a ratificat Convenția ONU împotriva torturii.