Mugur Mihăescu, afectat de pandemia de coronavirus! Afacerile actorului au scăzut drastic: ‘Mai întâi vor falimenta cele mici’
Pandemia de coronavirus afectează afacerile românilor! Printre aceștia se numără și Mugur Mihăescu, care a mărturisit că profitul său din pub-urile pe care le deține în Capitală a scăzut simțitor.
Mugur Mihăescu, afectat de pandemia de coronavirus!
Deși până acum afacerile mergeau ca pe roate, de mai bine de o săptămână lucrurile au luat o întorsătură neașteptată. Actorul a explicat cum l-a afectat direct criza economică generată de coronavirus.
‘Din ceea ce am vorbit cu mai mulți colegi, proprietari de baruri și restaurante din București, dar și din alte orașe ale țării, vânzările tuturor s-au prăbușit la mai puțin de jumătate în ultima săptămână, pe fondul crizei generate de epidemia de coronavirus, și preconizăm că vor scădea și mai mult, până spre 20%, în următoarele săptămâni’, a declarat actorul, pentru profit.ro.
Mugur Mihăescu a mai ținut să adauge că niciun local din București nu poate rezista fără clienți mai multe luni consecutive.
‘Mai întâi vor falimenta cele mici, dar nici celelalte nu vor putea rezista prea mult. În acest context, fără un sprijin puternic din partea Guvernului, majoritatea celor 500.000 de angajați din HoReCa vor rămâne pe drumuri.
Gândiți-vă că vorbim de HoReCa, cel mai mare angajator din țară, după statul român. De cei 500.000 de oameni mai depind alți 2-3, pentru că și ei au familii, copii și părinți, așa că impactul pierderii locurilor de muncă va fi devastator. După ce că trăiesc cu spaima acestei molime, vor fi puși și în fața altei probleme la fel de grave, aceea de a nu-și mai putea întreține familia’, a mai adăugat acesta.