Momente grele pentru Ileana Stana Ionescu! Actrița a dispărut din viața publică de doi ani

23.06.2020, 13:56
Momente grele pentru Ileana Stana Ionescu! Actrița a dispărut din viața publică de doi ani
Momente grele pentru Ileana Stana Ionescu! Actrița a dispărut din viața publică de doi ani

Ileana Stana Ionescu, în vârstă de 83 de ani, se confruntă cu mari probleme de sănătate! Actrița nu a mai apărut în public de mai bine de doi ani, iar majoritatea timpului și-l petrece numai în pat.

Ileana Stana Ionescu a apărut pe scenă aproximativ 63 de ani și a jucat în peste 300 de filme, seriale și roluri televizate. Din 2018, ea a decis să se retragă din activitate, după ce a avut probleme de sănătate.

Are probleme de sănătate

În prezent, Ileana Stana Ionescu locuiește în zona de nord a Capitalei, într-o vilă achiziționată în urmă cu mai bine de cinci ani, alături de soțul ei, actorul Andrei Ionescu. Conform Impact.ro, actrița abia dacă se mai poate mișca, ea suferind de osteoporoză.

‘Stă în pat și în fotoliu, atât. Este ajutată de soț și de o femeie care vine să le facă mâncare și curățenie. Dacă face câțiva pași prin casă, obosește foarte tare și nu mai poate respira. Nu mai iese din casă aproape deloc. Nu are o boală gravă, ci pur și simplu are o bătrânețe mai grea. Soțul ei îi pune casete cu filme vechi românești, se mai uită și la știri, la politică’, au spus apropiații actriței.

Unicul ei fiu este medic în America

Ileana Stana Ionescu și soţul ei, Andrei Ionescu, au doar un singur băiat, care este stabilit de ani buni în America, acolo unde lucrează ca medic.

În urmă cu cinci ani, Ileana Stana Ionescu a avut parte de necazuri din cauza vilei din Pipera. Actrița și partenerul ei au fost furați de o echipă de muncitori.

‘Am avut trei echipe de constructori. Au furat şi au plecat. Am plătit peste 4.000 de euro pentru termopane şi uşi, însă nu au pus nici o şipcă. Au luat banii şi au plecat. Au venit alţii pentru care am făcut altă plată. Al doilea mi-a câştigat încrederea, i-am dat banii fără chitanţă! Mi-a spus ”Vă fac casa, cum o să o fac pe a mea”. Pe a lui a terminat-o, pe a mea nu! Au plecat şi ei când eram la copiii noştri în SUA. Ne-au lăsat baltă cu treaba’, spunea soțul Ilenei.

citește și...