Mihai Budeanu s-a vindecat de COVID-19! Primele declarații ale artistului de la 3 Sud Est

12.12.2020, 17:55
Mihai Budeanu s-a vindecat de COVID-19! Primele declarații ale artistului de la 3 Sud Est

Mihai Budeanu, unul dintre componenții trupei 3 Sud-Est, s-a vindecat de coronavirus. Solistul a petrecut mai bine de trei săptămâni în spital, după ce s-a infectat cu COVID-19. 

La finalul lunii noiembrie, Mihai Budeanu a fost internat la Spitalul Municipal Medgidia, în stare gravă. Familia și prietenii acestuia s-au rugat ca solistul să se recupereze și să revină acasă.

Mihai Budeanu a fost externat din spital

Iată că minunea s-a produs, iar Mihai Budeanu a câștigat lupta cu virusul din China. Vineri, 11 decembrie, acesta a revenit acasă, în sânul familiei. Starea lui de sănătate este una bună și și-a anunțat fanii că a fost externat din spital.

‘Salutare, oameni buni! De azi sunt acasă, iar starea mea de sănătate este tot mai bună, de la o zi la alta. După săptămâni foarte grele, cu mult stres și emoții la terapie intensivă, pot să zic că am învins. A venit timpul să mulțumesc personal medicilor care mi-au salvat viața’, a scris cântărețul pe rețelele de socializare.

Colegii lui i-au transmis gânduri bune

Colegii lui de trupă, Laurențiu Duță și Viorel Sipoș, i-au transmis un mesaj emoționant pe contul lor oficial de Facebook.

‘Da, este adevarat. Colegul nostru Mihai este infectat cu Covid 19 si este internat în secția de terapie intensivă a Spitalului Municipal Medgidia. I se administrează plasmă și tratament de specialitate. Să sperăm că starea lui se va îmbunătăți cât mai repede. Nu este de joacă cu acest virus!!! Aveți grijă de voi și de cei din jurul vostru respectând regulile de protecție. Vă ținem la curent cu starea lui Mihai.❤️’, au scris băieții de la 3SE pe Facebook.

citește și...