Mihaela Rădulescu, despre măsurile de protecție pe durata filmărilor de la ”Ferma”
Mihaela Rădulescu a dat detalii despre măsurile de protecție care au fost luate pe durata filmărilor pentru noul sezon al emisiunii ”Ferma”, de la Pro TV.
Mihaela Rădulescu a acordat un interviu pentru protv.ro, în care a comentat despre măsurile de siguranță care se iau pe platourile de filmare pentru ”Ferma”, show-ul pe care îl moderează alături de Cristian Bozgan.
”Purtăm toți mască. Suntem toți disciplinați și mă bucur că înțelegem toți că e despre noi toți. Sigur că pentru cei care apărem în fața camerelor scoatem masca, dar avem distanță între noi, cel puțin trei metri. Să nu creadă cineva că nu ne place să purtăm mască.
Purtăm în afara momentelor de filmare, iar la filmare, în măsura în care nu suntem aproape de nimeni, scoatem ca să mai auzim și ce vorbim, să mai vedeți o expresie.
Am încercat nu numai să respectăm regulile, dar și să fim bine sănătoși cu toții, noi echipa, concurenții. Ținem mult să ieșim la fel de sănătoși cum am intrat în povestea asta”, a explicat vedeta de televiziune Mihaela Rădulescu pentru sursa citată.
Cine sunt concurenții din noul sezon al emisiunii ”Ferma”
Concurenții acestui sezon de ”Ferma”, 8 orășeni și 8 săteni, au fost aleși pe sprânceană. Printre vedetele care vor face parte din echipa orășenilor la emisiunea ”Ferma”, prezentată de Mihaela Rădulescu și Cristian Bozgan la Pro TV, sunt: George Piștereanu, Bogdan Stoica, Elena Chiriac și Giulia Nahmany. Cei patru concurenți li se alătură altor patru vedete – Anda Adam, Paul Diaconescu, Alina Pușcău și Cezar Ouatu.
Acum s-a aflat și cine sunt concurenții care fac parte din echipa sătenilor. Viviana Sposub, Andrei Stoica, Anisia Gafton și Gabriel Toader sunt ultimii 4 săteni prezentați ai acestui sezon al emisiunii ”Ferma”. Alături de Anna Lesko, Octavian Ciovică, George Burcea și Ana Maria Ababei, cei patru formează gașca sătenilor.