Mesajul lui Vladimir Drăghia din autoizolare. ”Toți ne enervăm, toți suntem stresați, toți avem neliniști care ne apasă”

18.04.2020, 14:59
Mesajul lui Vladimir Drăghia din autoizolare. ”Toți ne enervăm, toți suntem stresați, toți avem neliniști care ne apasă”
Mesajul lui Vladimir Drăghia din autoizolare. ”Toți ne enervăm, toți suntem stresați, toți avem neliniști care ne apasă”

Vladimir Drăghia a transmis, pe contul său de pe o rețea de socializare, un mesaj celor care îi urmăresc activitatea.

În mesajul respectiv, Vladimir Drăghia a vorbit despre ceea ce se întâmplă în această perioadă de izolare la domiciliu în contextul pandemiei de coronavirus din România.

Actorul a explicat că toată lumea este nervoasă, stresată și are diverse neliniști, însă consideră că este important ca fiecare să reușească să depășească aceste stări.

”Postez, în general, cele mai frumoase momente ale zilei. Cred că mai toți facem asta. Motivele le știm, sau le intuim măcar.
Ideea e că la fel de bine știm și că toți trecem, mai ales în perioada asta, prin momente pe care nu ne vine să le facem publice, cu care nu ne mândrim, și nu cred că ar fi rău să recunoaștem.

Toți ne enervăm, toți suntem stresați, toți avem neliniști care ne apasă și care ies la suprafață în moduri nu tocmai frumoase.
Voiam să vă spun că suntem toți în asta și că e normal să ne enervăm, să recunoaștem că suntem slabi, să ne recunoaștem frustrările, pentru că doar așa putem scăpa, măcar momentan, de stările astea”, a afirmat Vladimir Drăghia.

Vladimir Drăghia este actor și fost sportiv de performanță. În plan personal, acesta este căsătorit cu Alice Cavaleru, împreună cu care are o fetiță care se numește Zora.

citește și...