Mesajul lui Klaus Iohannis de Ziua Românilor de Pretutindeni. ”Oriunde s-au aflat, cei mai mulţi dintre români s-au comportat în mod exemplar”

31.05.2020, 12:41
Mesajul lui Klaus Iohannis de Ziua Românilor de Pretutindeni. ”Oriunde s-au aflat, cei mai mulţi dintre români s-au comportat în mod exemplar”
Mesajul lui Klaus Iohannis de Ziua Românilor de Pretutindeni. ”Oriunde s-au aflat, cei mai mulţi dintre români s-au comportat în mod exemplar”

Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis duminică un mesaj cu prilejul Zilei Românilor de Pretutindeni.

În mesajul său, liderul de la Cotroceni a ținut să le mulțumească românilor că au respectat apelul făcut de autorități în perioada de criză provocată de pandemia de coronavirus.

“Ultima duminică a lunii mai ne oferă prilejul de a sărbători Ziua Românilor de Pretutindeni, o zi dedicată celor aflaţi dincolo de hotare, dar rămaşi aproape de ţara natală, în gând şi în suflet. Fiecare român, acolo unde se află, este un ambasador al tradiţiilor, culturii şi obiceiurilor noastre, al creativităţii şi al spiritului românesc. Ultimele luni au pus o lume întreagă la grea încercare, dar oriunde s-au aflat, cei mai mulţi dintre români s-au comportat în mod exemplar. Responsabilitatea fiecăruia şi solidaritatea tuturor ne-au ajutat pe toţi să trecem mai uşor prin această pandemie”, a spus președintele României, Klaus Iohannis, potrivit Digi24.

”Este nevoie de toți românii, din țară și din străinătate, pentru a construi România prosperă și sigură”

Klaus Iohannis a menționat în mesajul său că  este nevoie atât de românii din țară, cât și din străinătate pentru ca România să devină prosperă și sigură.

“Am traversat momente dificile şi vă mulţumesc pentru că aţi înţeles apelurile autorităţilor române. Mulţi dintre dumneavoastră v-aţi întors acasă cu un bagaj important de cunoştinţe şi experienţe dobândite în străinătate, pe care sunteţi gata să le puneţi în slujba României. Prin măsurile şi politicile publice cuprinse în programul de reconstrucţie economică, acest capital preţios pe care îl reprezentaţi fiecare dintre dumneavoastră va putea să fie valorificat pentru dezvoltarea ţării noastre. Este nevoie de toţi românii, de aici şi de acolo, din ţară şi din străinătate, pentru a construi împreună România prosperă şi sigură pe care ne-o dorim. La mulţi ani, dragi români de pretutindeni!”, a mai spus președintele României.

citește și...