Melania Medeleanu despre plecarea din televiziune. ”N-a fost ușor să renunț”
Fosta prezentatoare de televiziune Melania Medeleanu a mărturisit că nu i-a fost deloc ușor să renunțe la televizijune, după 20 de ani de muncă în acest domeniu.
Melania Medeleanu a acordat un intervoiu pentru adevarul.ro, în care a vorbit despre plecarea din televiziune. În prezent, vedeta este implicată în numeroase proiecte umanitare.
”N-a fost uşor să renunţ la ceva ce făceam de atât de multă vreme şi care îmi oferea un confort şi o siguranţă. Când eşti stăpân pe ceva şi simţi că te pricepi la asta, tendinţa este să mergi înainte. Ce am pus în loc e cu adevărat mai important decât să apar la televizor. Este incredibil cât de repede am putut să mă adaptez la noua mea realitate. În caz că azi m-ar întreba cineva dacă m-aş întoarce în televiziune, răspunsul ar fi „nu“. Ce fac acum are mai mult sens şi mai multă valoare pentru mine decât ce am făcut 20 de ani. N-am avut orgolii, nu-mi doream să fiu o divă a televiziunilor din România”, a declarat fosta prezentatoare de știri.
Întrebată dacă s-a gândit vreodată să plece din România, vedeta a răspuns:
”Am simţit de multe ori că ar trebui să plec şi sunt zile în care îmi spun că e momentul să fac bagajul. Pe de altă parte, am sens aici şi am ce-mi trebuie. Nu mi-e neapărat greu pentru că nu m-aş descurca, mi-e greu la gândul că în altă parte ar putea fi mai curat, mai civilizat, că ar putea exista mai mult respect. Acum mă gândesc că Radu ar putea avea parte de şcoli mai bune. Nu spun că nu o să plec niciodată din ţară, dar nici că o să rămân aici pentru totdeauna. Dacă e ceva ce pot eu să fac, ar trebui să fac. Când o să simt că nu mai pot să fac nimic, atunci poate ar fi bine să împachetez de tot”.