Manuela Hărăbor despre cum a devenit mămică singură la 22 de ani. ”Am ales să fiu corectă și asumată”

23.04.2020, 10:36
Manuela Hărăbor despre cum a devenit mămică singură la 22 de ani. ”Am ales să fiu corectă și asumată”
Manuela Hărăbor despre cum a devenit mămică singură la 22 de ani. ”Am ales să fiu corectă și asumată”

Actrița Manuela Hărăbor a făcut dezvăluiri despre momentul în care a rămas însărcinată și l-a adus pe lume pe fiul ei, Andrei, cu care are o relație cu totul specială.

Manuela Hărăbor are un băiat, Andrei, în vârstă de 29 de ani, care a fost diagnosticat cu autism.

Într-un interviu pe care l-a acordat pentru revista Viva, Manuela Hărăbor și-a amintit despre momentul în care a rămas însărcinată și a devenit mămică la 22 de ani.

”Eram studentă în anul trei la actorie, cu o carieră promițătoare în față, divorțată de primul soț, pentru că am ales să fiu corectă și asumată. Când am aflat că sunt însărcinată, trăiam alături de o țară întreagă primele luni de libertate, când mii de femei călcau pragul maternităților, nu pentru a da naștere de prunci, ci pentru a ucide. Îmi aduc aminte când m-am întâlnit cu medicul meu pe holul Maternității Bucur. Avea o privire de animal hăituit, moartea îl încolțise din toate părțile, nu a putut articula decât două vorbe: „Și tu?”. Când i-am spus că vreau să păstrez sarcina, parcă a înviat, s-a bucurat ca un copil, m-a luat în brațe și a început să plângă, de parcă ar fi vrut ca lacrimile să-l spele de tot sângele nevinovat vărsat în ultimul timp”, a povestit actrița.


”Când a venit pe lume Andrei, am știut că îmi voi pune „în stand-by cariera. Nu am știut însă pentru cât timp și nici nu am stat prea mult să mă gândesc. Eram mult prea fericită. În primul an, am trăit ceea ce fiecare mamă de pe planetă trăiește…

…Nu am intrat în nicio depresie postnatală pentru că nu mi-am permis să intru. Trebuia să-mi asum până la capăt ceea ce doar eu singură îmi așternusem. Nimeni altcineva. Și până în ziua de azi nu am nicio părere de rău că am ales viața. Chiar dacă mulți m-au judecat și m-au ocărât la vremea respectivă”, a adăugat Manuela Hărăbor.

citește și...