Lucrurile pe care Adela Popescu nu le-a mai spus despre Radu Vâlcan. ”Este foarte dificil. Este un om antisocial, eu nu”

08.07.2020, 13:14
Lucrurile pe care Adela Popescu nu le-a mai spus despre Radu Vâlcan. ”Este foarte dificil. Este un om antisocial, eu nu”
Lucrurile pe care Adela Popescu nu le-a mai spus despre Radu Vâlcan. ”Este foarte dificil. Este un om antisocial, eu nu”

Prezentatoarea de televiziune Adela Popescu a scos la iveală lucruri mai puțin cunoscute despre partenerul ei de viață, Radu Vâlcan.

Adela Popescu este căsătorită cu prezentatorul de televiziune Radu Vâlcan, împreună cu care are doi copii. Prezentatoarea emisiunii ”Vorbește lumea”, de la Pro TV, a făcut dezvăluiri despre partenerul ei de viață. Aceasta a afirmat că Radu Vâlcan este dificil și antisocial, însă se înțeleg perfect.

”Radu este foarte dificil, dar pe cât de dificil este, pe atât de mult îmi dă mie ce am nevoie. Este un om antisocial, eu nu. El dacă stă de vorbă cu cineva, stă de vorbă fiindcă îi place persoana respectivă. Nu are nicio jenă să facă exact ce simte. La început asta m-a deranjat, apoi mi-am dat seama că el este de fapt întru totul dedicat mie și familiei noastre și că tot ce vede în viitor suntem numai noi, cei ai lui. În rest, niciodată și în niciun context nu m-a pus în vreo situație neplăcută.

Chiar îmi aduc aminte că o colegă de la Buftea l-a rugat odată să o conducă acasă și Radu a refuzat-o, pentru că așa a considerat că e mai bine ca să nu îmi creeze vreun disconfort și mie asta mi se pare admirabil, pur și simplu! Iar ciudățeniile pe care le are pălesc în comparație cu ceea ce-mi oferă”, a declarat Adela Popescu pentru cristinastanciulescu.ro.


Ce le-a spus Ruxandra Ion când a aflat de relația lor

Adela Popescu a dezvăluit și ce le-a spus celebra producătoare Ruxandra Ion în momentul în care a aflat despre relația lor. Aceasta i-a sfătuit pe aceștia să nu se afișeze împreună din cauza serialului în care jucau la acea vreme. De altfel, Adela Popescu a vorbit și despre momentul în care toată lumea credea că relația dintre ea și Radu Vâlcan era doar o acțiune de marketing a posului Acasă TV.

”Da, cum să nu? Și mă și miram că lumea credea asta, având în vedere că Ruxandra Ion ne și spusese după ce i-am mărturisit că e ceva între noi, să încercăm să nu ne afișăm împreună fiindcă în serialul în care jucam, el avea o relație cu altcineva, ca personaj, firește, iar lumea știi cum e… vrea să creadă că și în realitate ar putea fi ceva. Deci nu a fost o strategie, ci dimpotrivă!”, a mărturisit vedeta.

Ce spune despre gelozie

Adela Popescu a mărturisit că a existat un moment în care a avut o reacție de gelozie, după ce Radu Vâlcan, prezentatorul shw-ului ”Insula Iubirii”, de la Antena 1, i-a trimis o fotogafie de la masaj, din Thailanda.

”A existat un singur moment în care el mi-a trimis o fotografie din Thailanda, și mi-a scris „uite ce doamnă frumoasă mă masează pe mine”. Doamna era amuzantă, drăguță, în vârstă, o thailandeză… Numai că eu am văzut în poza respectivă un cârlionț. Doamna respectivă era la picioarele lui, masându-l la tălpi și, foarte aproape de el, cumva lipit de el, mi se părea mie, am văzut un cârlionț de femeie. Și eu i-am răspuns „doamna ca doamna, dar al cui e cârlionțul?”.

El și-a dat seama că făcând un zoom, ca să se vadă femeia, prinsese în poză și pe altcineva care era mai departe. Mi-a trimis și poza întreagă, originală, ca să văd. Și așa am văzut, da, că acea femeie cu cârlionț era departe de el. Deci eu nu sunt geloasă, fiindcă nu-mi dă motive, dar cu acea ocazie, am văzut că am totuși, potențial…”, a poâvestit ea.

citește și...