Locul din supermarket de care trebuie să te ferești. Avertismentul unui profesor

18.05.2020, 09:44
Locul din supermarket de care trebuie să te ferești. Avertismentul unui profesor
Locul din supermarket de care trebuie să te ferești. Avertismentul unui profesor

Silviu Gurlui, conferențiar la Facultatea de Fizică Al. I. Cuza din Iași, susține că există un loc în supermarket care ar trebui evitat cât de mult posibil.

Silviu Gurlui este de părere că zonele frigorifice din supermarketuri sunt cele mai periculoase și că ar trebui ocolite pentru a evita infectarea cu noul coronavirus.

“Aceste particule au dimensiuni diferite, de la 0,3 μm la valori mai mari, inclusiv masa este diferită și în funcție de curenții de aer, aceste particule pot reveni la sol sau pot fi ridicate. Deci pot fi transportate într-un mediu dat. Am să fac referință la un exemplu extrem de simplu și cunoscut de noi: smogul de deasupra orașelor atunci când se întâmplă așa numită inversie termică. Deci, un strat de poluare care rămâne aproape de sol atunci când temperatura la sol este joasă, este mai mică decât în straturile ridicate. Un astfel de fenomen se produce și în zonele comerciale, mai ales acolo unde sunt spațiile frigorifice”, a explicat Silviu Gurlui, potrivit Digi24.

Specialistul a spus ce fenomene se întâmplă în zona frigorifică din supermarket și de ce este aceasta periculoasă.

”Am pregătit un mic exemplu. Este un culoar de intrare între două spații frigorifice, capetele de intrare și de ieșire. Aerul cald și cu particule din mediul respectiv coboară în această zona, băltește aici și reușește să elibereze particulele pe margine, pe capetele de intrare.

De aceea, în aceste spații, aproape de sol, vor fi găsite concentrații mai mari de particule, potențial și particule care conțin virusul.

Iar spațiile cele mai vulnerabile din supermarketuri sunt zonele de intrare pe culoarul din spațiul frigorific. Recomandarea mea este să nu zăbovim foarte mult în aceste zone”, a mai afirmat el.

citește și...