Laura Dincă, tot adevărul despre despărțirea de Cristian Boureanu! ‘Eu îl iubesc, este un om deosebit’

30.08.2021, 17:32
Laura Dincă, tot adevărul despre despărțirea de Cristian Boureanu! 'Eu îl iubesc, este un om deosebit'

Cristian Boureanu și Laura Dincă au decis să rupă relația după șase ani de relație, deși erau la un pas să se căsătorească. Tânăra a dezvăluit abia acum motivele pentru care a hotărât să se despartă de fostul politician. 

Cristian Boureanu și Laura Dincă s-au logodit în 2018 și mărturiseau că sunt foarte îndrăgostiți, deși între cei doi este o diferență de vârstă 20 de ani.

Laura Dincă, tot adevărul despre despărțirea de Cristian Boureanu!

Când toată lumea credea că Boureanu va ajunge din nou la altar alături de Laura Dincă, iată că s-a produs inevitabilul. S-au despărțit, iar Laura a ajuns să se mute într-un apartament cu chirie. Cu toate acestea, fotomodelul de 24 de ani susține că a rămas în relații bune cu Cristian Boureanu, dar nici vorbă de împăcare.

”Ne-am despărțit pentru că, sincer, ne certam tot timpul în ultima vreme. Nu ne mai înțelegeam deloc. Nu, nu a fost vorba de altcineva în viața vreunuia dintre noi, dar nu mai puteam sta împreună. Oricum, am rămas în relații foarte bune, vorbim zilnic, ne și vedem uneori. Nu am nimic să îi reproșez. Probabil ne certam din cauza stresului din ultima perioadă. Nu, nu mai există cale de împăcare, chiar dacă el vrea, chiar dacă am mai vorbit despre…

Dar, oricum, eu îl iubesc, este un om deosebit. Vorbim zilnic, ne și vedem, dar asta nu înseamnă că vom mai fi împreună. Acum stau în chirie, apartamentul pe care l-am cumpărat după despărțire nu este gata. Nu am ce să spun, Cristian a avut grijă ca totul să fie în ordine. Repet, noi nu ne-am despărțit în relații proaste, nu mai puteam eu să stau în anumite situații”, a declarat Laura Dincă pentru fanatik.ro.

Cum se purta Boureanu cu Laura Dincă

Pe de altă parte, apropiații cuplului au dezvăluit că Laura Dincă era sătulă de toate certurile cu Boureanu. Fostul politician își vărsa nervii pe ea, ori de câte ori avea chef.

„Toate problemele pe care le avea cu familia, cu fiica lui, toate discuțiile și ce alte frustrări mai avea el culminau cu o defulare continuă în relația lor. Și toate astea durează de prea mult timp. Ce a pus capac este faptul că începuse să vorbească și urât cu ea. Să înjure și alte astfel de discuții”, au declarat amicele Laurei Dincă, pentru Cancan.ro.

citește și...