Kanye West vrea să se împace cu Kim Kardashian. „Trebuie să mă întorc acasă”

26.11.2021, 19:30

Kim Kardashian și Kanye West s-au despărțit, șocându-și fanii. Dar se pare că acum rapperul regretă decizia sa și vrea să mai dea o șansă relației sale cu Kim.

Artistul în vârstă de 44 de ani a ținut un discurs de Ziua Recunoștinței. În cadrul evenimentului a vorbit despre fosta soție și modul în care familia sa s-a destrămat.

Kanye West a luat parte la un eveniment caritabil din Los Angeles, unde a sărbătorit alături de alte nume celebre Ziua Recunoștinței. Kanye a vorbit despre pierderea familiei.

Kanye Westy își recunoaște greșelile

„Amândoi am făcut greșeli. Eu am făcut greșeli. Am făcut anumite lucruri în public pe care nu ar fi trebuit să le fac în calitate de soț. Însă în acest moment sunt aici să schimb firul narativ al acestei povești”, a spus Kanye.

Kanye a spus că vrea să fie mai aproape de copiii săi. „Sunt preotul propriei mele case. Trebuie să fiu pe cât posibil lângă copiii mei. Trebuie să mă întorc acasă”, a spus el.

Artistul a mai declarat și că o posibilă împăcare cu Kim Kardashian ar ajuta cuplurile care trec printr-o situație similară.

Rapperul crede că Dumnezeu îl va ajuta

„Dacă dușmanul poate despărți cuplul Kimye, milioane de familii vor crede că despărțirea este OK. Dar dacă Dumnezeu aduce cuplul Kimye înapoi împreună, milioane de familii vor fi influențate și vor vedea că pot învinge separarea”, a mai spus Kanye.

Rapperul a mai spus că crede că Dumnezeu îl va ajuta pe el și pe Kim Kardashian să se împace.

Între timp, din păcate pentru Kanye West, Kim Kardashian West și Pete Davidson s-au afișat în public și au cinat la restaurantul italian Giorgio Baldi din Santa Monica, California.

O sursă apropiată de Kim Kardashian a declarat pentru E! că atât Kim, cât și Peter sunt foarte fericiți să fie unul în compania celuilalt.