Jojo, peripeții cu cei doi copii. ”E complicat cu toate. Pur și simplu mi se rupe inima”

18.09.2020, 10:39
Jojo, peripeții cu cei doi copii. ”E complicat cu toate. Pur și simplu mi se rupe inima”
Jojo, peripeții cu cei doi copii. ”E complicat cu toate. Pur și simplu mi se rupe inima”

Odată cu începerea noului an școlar, Jojo a avut parte de numeroase peripeții cu cei doi copii ai săi.

Jojo, pe numele său real Cătălina Grama, are un băiețel, Achim, din primul mariaj. Jojo mai are o fetiță, Zora, din povestea de dragoste pe care o trăiește cu actorul Paul Ipate. Copiii vedetei au început noul an școlar, iar aceasta s-a lovit de numeroase probleme, despre care a povestit în mediul online.

Jojo a povestit că fiica sa, Zora, nu mai vrea să meargă la grădiniță.

”Nu trăim cele mai simple dimineți, însă încercam să ne adaptăm. Azi am stat cu Zori o oră și ceva la poartă la grădi. După toată perioadă asta nu mai vrea mereu să meargă… E complicat cu toate, dar încet-încet o să le scoatem la capăt cumva. Pur și simplu mi se rupe inima când plânge Zori că nu vrea la grădi. Încerc să fac tranziția asta de la statul acasă cu părinții la readaptarea în colectivitate cât mai ușoară… Nu îmi iese de fiecare dată și atunci îmi fac multe procese de conștiință. Încetul cu încetul însă se vor rezolva toate. Așa că mergem mai departe și cu ziua de azi”, a mărturisit vedeta.

Jojo: ”Pur și simplu nu înțelegea ce se întâmplă”

Jojo a mărturisit că fiul ei, Achim, era să întârzie la școală din cauză că familia s-a trezit târziu.

”În dimineața asta mi s-a părut frig pentru prima data. Paul l-a dus pe Achim la școală și s-a întors cu mâinile reci. Mâini de toamnă.☺️Nu-mi vine să cred cât de repede se face tranziția către un alt anotimp… Te culci într-o noapte când încă mai pare a fi vară și te trezești a două zi că de fapt e toamnă.

În dimineața asta am apăsat greșit butonul de snooze și m-am trezit la 7.08. Așa că… totul a fost pe grabă. Achim trebuie să ajungă la școală la 7.15-7.20, așa că va dați seama ce degringoladă s-a creat la noi acasă.☺️Micutul pur și simplu nu înțelegea ce se întâmplă și când s-a trezit îmbrăcat, cu un sandviș în mână (că deh, nu mai aveam timp de micul dejun clasic) și ghiozdanul în fața ușii.

M-am gândit de câte ori li s-o fi întâmplat și alor mei să se trezească în întârziere, adormiți, fără să-și dea seama pe ce lume sunt. Se mai întâmplă… însă chiar trebuie să găsim o formulă să ne adaptăm mai rapid la noul program. Altfel o să-l ducem pe Achim la școală cu tot cu pilotă, în pijama!”, a povestit Jojo pe contul său de socializare.

citește și...