Incendiu violent la spitalul din Piatra Neamţ! Zece persoane au decedat. De la ce a pornit focul

14.11.2020, 22:23
Incendiu violent la spitalul din Piatra Neamţ! Zece persoane au decedat. De la ce a pornit focul
Incendiu violent la la spitalul din Piatra Neamţ! Zece persoane au decedat. De la ce a pornit focul

Un incendiu de proporții a izbucnit sâmbătă seară, 14 noiembrie, la secția ATI din incinta Spitalului Județean Piatra Neamț.

Zece pacienți infectați cu coronavirus erau internați pe secție și au decedat în urma incendiului. De asemenea, un medic de gardă care a încercat să le salveze viața pacienților săi a suferit arsuri grave pe 80% din suprafața corpului.

Doctorul care și-a riscat viața are 42 de ani și era de gardă. El a sărit sărit efectiv în flăcări încercând să salveze pacienții, însă din păcate a suferit rănit grave. El va fi transferat la Spitalul Floreasca din Capitală.

Zece pacienți infectați cu COVID-19 au murit

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a declarat că opt dintre persoanele moarte au fost din salonul în care a izbucnit incendiul violent, iar alte două din salonul alăturat.

‘Avem 8 decese, un salon evacuat, iar 8 pacienți o să fie transferați la Iași. O să fie transferați la Lețcani. Sursa incendiului e evaluată de ISU. Ei spun că ar fi un scurtcircuit’, a spus Nelu Tătaru la Digi24.

În acest moment, Parchetul General a deschis o anchetă penală. Directorul ANMCS, Marius Filip, a mărturisit, în cadrul unei intervenții la DIGI24, că existau o serie de nereguli la Spitalul Județean Piatra Neamț în ceea ce privește siguranța la incendii.

Se pare că nu existau responsabili care să intervină în caz de incendiu și nu existau programe de instruire ale cadrelor medicale.

Cauzele incendiului de la spitalul de urgență Piatra Neamț

Primarul municipiului Piatra Neamț, Andrei Carabelea, a spus că a văzut cum un bărbat își recunoștea mama printre victime.

Momentan nu se cunosc cauzele incendiului, dar se pare că totul ar fi pornit de la un scurcircuit în rețeaua de alimentare electrică a fabricii de oxigen, potrivit autorităților citate de ziaruldeiasi.ro.

‘Suntem, de asemenea, alături de colegul nostru medic aflat de serviciu și care a suferit arsuri foarte grave în această tragedie încercând, potrivit informațiilor, să salveze pacienții. Sistemul de sănătate românesc trebuie să nu mai producă tragedii! Am avut incendiul de la Maternitatea Giulești, iar acum această tragedie care poate arată și infrastructura deficitară a spitalelor’, a declarat într-un comunicat prof. dr. Daniel Coriu, scrie DIGI24.

citește și...