FOTO / Nuami Dinescu, în distribuția noului serial ”Adela”, de la Antena 1

15.10.2020, 15:32
FOTO / Nuami Dinescu, în distribuția noului serial ”Adela”, de la Antena 1
 Nuami Dinescu, în distribuția noului serial ”Adela”, de la Antena 1

Nuami Dinescu, Alina Florescu, Tatiana Şelaru şi Răzvan „Krem” Alexe dau viaţă personajelor din mahala în serialul ”Adela”, de la Antena 1.

Noi nume ale teatrului românesc se alătură distribuţiei celui mai nou serial de ficțiune produs de Ruxandra Ion și Dream Film Production pentru Antena 1, ”Adela”. Nuami Dinescu, Alina Florescu, Tatiana Şelaru şi Răzvan „Krem” Alexe sunt cei care îi vor purta pe telespectatori în pestriţa viaţă de mahala, loc în care a crescut şi protagonista serialului, Adela.

Alina Florescu o va interpreta pe Laura, o fată muncitoare, cu suflet bun, care îşi doreşte să scape din mahala, însă naivitatea ei o transformă în victimă perfectă pentru Andreea, sora Adelei.

„Am fost foarte, foarte încântată când am aflat că am trecut castingul. Îmi place foarte mult echipa şi atmosfera de pe platoul de filmare. De la norocoasă în sus, aşa pot spune că sunt! Personajul meu, Laura este o fată din mahala, dintr-o familie cu un statut social şi financiar precar, dar cu suflet bun. Încearcă să îşi depăşească condiţia şi chiar reuşeşte, mai mult sau mai puţin, atunci când găseşte iubirea. Este ataşată de oameni, foarte tare chiar, încât uită de propriile principii ca să fie totul bine pentru ceilalţi!”, mărturiseşte Alina Florescu.

Nuami Dinescu este Florica în serialul ”Adela”

Nuami Dinescu este Florica, vecina familiei Adelei şi mătuşa Laurei. Ştie tot ce mişcă în mahala şi este genul de om care simte că explodează dacă e un secret pe care ea nu îl ştie.

„Eu îmi doream de foarte mult timp să lucrez cu Ruxandra Ion, am mai lucrat, dar în alte proiecte. E tot ce mi-am dorit eu acum şi am primit rolul ca pe un cadou de ziua mea, pe care mi-am petrecut-o astfel pe platoul de filmare. Provocare mi se pare că e foarte uzitat, îl voi schimba, nu e provocare – e o bucurie pe care ai stat cuminte, ai aşteptat-o şi a venit. E o gaşcă mai mult decât frumoasă, cu Anca (Sigartău) mă ştiu de când ea era în facultate şi eu nu, şi mă tot întreba dacă nu mai vin să dau examen. Sunt nişte lucruri frumoase care se leagă aici, e mai mult decât o bucurie, e ceva ce aştepti demult şi dacă nu laşi să se strecoare îndoiala că nu se mai întâmplă, iată că se întâmplă!”, declară Nuami Dinescu.

Tatiana Şelaru o va interpreta pe Aura, o altă vecină a familiei Achim, asistentă medicală în sat şi alături de Florica trece drept bârfitoarea satului.

„Aura este un personaj interesant, pe care abia aştept să îl descopăr în profunzime, pentru că în prima parte a serialului apariţia sa nu dezvăluie foarte multe. Sunt fericită şi recunoscătoare pentru că fac parte din acest proiect minunat şi pentru că am şansa de a lucra alături de actori mari, de la care, cu siguranţă, am foarte multe lucruri de învăţat. Îmi cântă sufletul de bucurie la propriu!”, mărturiseşte Tatiana.

Celor trei li se alătură Adi, frumuşelul şi golănaşul mahalalei, personaj interpretat de Răzvan „Krem” Alexe. Ca orice golănaş, Adi o alege pe Adela, un trofeu necucerit, dar în secret vibrează după sora ei, Andreea, dovedind încă o dată că este un bărbat fără scrupule.

„În Adela îl interpretez pe Adi, un băiat din mahala, al cărui scop principal este să iasă din mediul în care a crescut. Oportunist, mincinos, viclean, cu o personalitate colorată, Adi are un caracter nu tocmai pe placul meu. Însă, ca actor, trebuie să îi găsesc nişte justificări pentru acţiunile sale, să ajung practic, să îl iubesc, ceea ce face ca provocarea să fie cu atât mai distractivă şi mai interesantă. Este un gen de personaj pe care mi-am dorit mereu să îl joc şi sunt foarte încântat că îi pot da viaţă în acest proiect. Sunt familiarizat cu producţiile doamnei Ruxandra Ion, iar după câteva zile intense de casting, m-am bucurat tare să aud: “Felicitări, Răzvan, ai luat rolul!”. Abia aştept să ne descoperiţi povestea!”, declară Răzvan.
Antena 1 a dat startul filmărilor pentru ”Adela”, un nou serial de ficțiune produs de Ruxandra Ion și Dream Film Production. Producția este o adaptare liberă după serialul O hayat Benim / This is my life, produs de Fox Turcia, adaptarea fiind semnată de Simona Macovei, Radu Grigore, Conrad Mericoffer, Bianca Mina și Ruxandra Ion.

citește și...