FOTO/ Imagini rare cu nepoţii lui Ion Țiriac. Cum arată copiii lui Alexandru și ai Ilenei Lazariuc
Ion Țiriac se poate numi un bunic împlinit. Imagini rare cu nepoţii săi au apărut recent pe rețelele de socializare. Alexandru, în vârstă de 13 ani, şi Nicholas Noah de 12 ani, sunt cei doi fii ai lui Ion Alexandru cu Ileana Lazariuc.
Fiul celebrului tenismen, Alexandru Ţiriac (45 de ani) a postat o fotografie pe Instagram, în care apare alături de băieții săi, Alexandru în vârstă de 13 ani şi Nicholas Noah de 12 ani.
Cei trei sunt fotografiați într-o vacanță departe de țară.
Ion Alexandru Ţiriac a fost căsătorit cu Ileana Lazariuc timp de 8 ani
Nepotul cel mare al miliardarului Ion Țiriac, Alexandru, a venit pe lume în luna martie a anului 2008, la Paris, iar mezinul, Nicholas Noah, s-a născut în iunie 2009.
Ileana Lazariuc s-a căsătorit în anul 2009 cu Țiriac junior, însă în anul 2017 cei doi s-au separat legal.
Ileana Lazariuc s-a despărțit de Ion Alexandru Ţiriac în 2017, după 17 ani de relatie. Vestea s-a aflat abia după doi ani, după ce presa și-a dat seama că s-au separat. Ulterior, atât Ileana, cât și Ion au recunoscut că au divorțat.
Mesajul după divorț
„Din dorinţa de a reduce la tăcere zvonurile, am decis împreună să anunţăm oficial faptul că am divorţat acum 2 ani. Nu există secrete sau evenimente picante la baza deciziei noastre noastre şi am dorit această perioadă de linişte şi discreţie atât pentru noi, dar în special pentru copiii noştri fără să intervină alte speculaţii şi scenarii fabricate. Deşi nimic nu s-a schimbat cu privire la cât de mult ne iubim, vom rămâne în continuare cei mai buni prieteni, suntem şi vom fi o familie unită şi părinţii a doi copii minunaţi. Vieţile noastre vor rămâne în continuare private şi aceasta este singura noastră declaraţie în legătură cu acest subiect. Vă mulţumim pentru înţelegere„, este mesajul publicat de Ţiriac Junior şi Ileana Lazariuc.