FOTO / Delia, Mihai Bendeac și Cheloo aleg un concurent care va merge direct în finala ”iUmor”
Cel de-al zecelea sezon ”iUmor” se apropie de sfârșit, dar nu înainte ca miercuri, de la 20.30, la Antena 1 încă un concurent să primească șansa de a merge în marea finală.
Pe parcursul audițiilor, un concurent din fiecare ediție care a primit cele mai multe voturi din partea celor de acasă, prin intermediul aplicației Antena 1, a fost trimis direct în finală. Celor 11 finaliști li se va adăuga în această seară un semifinalist, care va primi o a doua șansă. Astfel, după fiecare reprezentație, concurentul care va primi toate voturile juraților va fi un pas mai aproape de finală.
La încheierea ediției, jurații sunt cei care vor alege dintre concurenții care au primit trei voturi de ”DA” pentru a merge în ultima etapă. Semifinaliștii din cel de-al zecelea sezon sunt: Trupa de Teatru ”Cristi Toma”, Andrei Garici, Diana Oprea, Elena Albu, Alvin Capon, Alina Păduraru, Daniel Mihai Coman, Virgiliu Pop și familiștiii Alexandru și Liana Avădanei.
”iUmor”, la sezonul zece
De la concurenți, la invitați și momente speciale, jurații, dar și cei de acasă, au avut de descoperit surprize la tot pasul în sezonul zece al emisiunii ”iUmor”. Delia, Cheloo și Mihai Bendeac au jurizat momentele pregătite de concurenți din toate colțurile lumii. Fiecare dintre cei trei jurați și-a exprimat opţiunea prin „Thumbs Up” pentru „DA” şi „Thumbs Down” pentru „NU”, iar dacă obține minimum două voturi favorabile, un concurent merge mai departe în show.
Concurenţii din fiecare ediţie care au primit minimum doi de „DA” de la juraţi, au putut fi votaţi de către telespectatori cu ajutorul aplicaţiei Antena 1, votul începând în timpul ediţiei respective şi terminându-se a doua zi la ora 16:00.
Câştigătorul fiecărei ediţii, cel care a acumulat cele mai multe voturi în aplicaţia ”iUmor”, a fost anunţat în cadrul Observatorului orei 16:00 de joi.