FOTO. Cum arată Claudia Neghină, însărcinată în șapte luni. Nici nu zici că va aduce pe lume un bebeluș

03.02.2021, 13:55
FOTO. Cum arată Claudia Neghină, însărcinată în șapte luni. Nici nu zici că va aduce pe lume un bebeluș
Cum arată Claudia Neghină, însărcinată în șapte luni. Nici nu zici că va aduce pe lume un bebeluș

La începutul acestui an, Claudia Neghină a anunțat că este însărcinată pentru prima oară. Modelul de 39 de ani a profitat de ziua sa de naștere pentru a mărturisit că este gravidă. 

Claudia Neghină dezvăluia că este o mămică norocoasă! A aflat de sarcină abia în 19 săptămâni, fără să se confrunte cu stări de rău sau grețuri.

Vedeta a participat la o ședință foto, iar o prietenă i-a atras atenția că are burtică, însă blondina a spus că este puțin balonată. Ajunsă la medic, acesta i-a confirmat că este însărcinată și va aduce pe lume o fetiță.

Claudia Neghină mai are puțin și naște

Invitată miercuri dimineață, 3 februarie, în emisiunea ‘Neatza cu Răzvan și Dani’, Claudia Neghină a precizat că are aproape șapte luni de sarcină.

Ea și-a etalat cu mândrie burtica de gravidă, care deja a început să i se vadă destul de bine. Deși este însărcinată în ultimul trimestru, silueta ei nu prea a suferit mari modificări, datorită unui stil de viață echilibrat pe care îl respectă cu sfințenie.

‘Până la 22 de săptămâni nu s-a văzut deloc sarcina. Am avut o burtică destul de mică. Acum a început să explodeze, pentru că am aproape șapte luni. M-am simțit tot timpul foarte bine. Am avut o sarcină ușoară. Sper să fiu activă până aproape de momentul nașterii. Nu am avut niciun simptom, nu mi-a fost rău, nu am avut pofte și grețuri, nu am știut că sunt însărcinată. Jumătate din sarcină am trecut ușor. Eu am un stil de viață sănătos de mai bine de 15 ani.

Acest lucru a influențat foarte mult. Este cea mai mare prostie să mănânci pentru doi. Dimineața mânănc întotdeauna proteine, gen ouă, avocado, pâine de secară. Beau apă pe stomacul gol să mă hidratez. Înainte nu consumam lapte, dar acum simt că îmi cere organismul. Recunosc, mă mai trezesc noaptea să mai ronțăi ceva, mere, iaurt grecesc sau mandarine. Nu mănânc prostii’, a explicat Claudia Neghină, în direct, la Antena 1.

citește și...