Florin Piersic și Dan Negru filmează în Dubai. Actorul a primit un cadou special de 1.000 de euro, de la un diplomat român

23.12.2021, 11:30

Dan Negru și Florin Piersic au petrecut momente memorabile în Dubai, unde au filmat ediția specială de Crăciun a Antenei 1. Actorul a fost invitat la ambasada României în Emiratele Arabe, unde a primit un cadou în valoare de aproximativ 1.000 de euro.

Dan Negru și Florin Piersic se află în Dubai, unde au plecat să filmeze emisiunea de Revelion pentru Antena 1. În fiecare an de Crăciun, acesta se filmează alături de marele actor Florin Piersic. Ediția de anul acesta este complet diferită deoarece cei doi vor putea fi văzuți la Dubai. Această este prima oară când Florin Piersic merge la Dubai.

„Am filmat o ediție specială de Crăciun. E o tradiție filmarea de Crăciun cu Florin și mă bucur că o păstrez de atâția ani. Anul ăsta am ales tema «Călătoriile lui Piersic» și am ales ca locație cel mai căutat oraș al Planetei, acum, datorită Expo 2021. Florin, vulcanic ca de obicei. Telespectatorii ar trebui să se aștepte la un Crăciun de poveste”, a declarat Dan Negru.

Dan Negru și Florin Piersic, pe o plajă cunoscută din Dubai

Dan Negru a postat un scurt video în care a transmis: „Ați văzut filmul Parașutiștii? Zburăm. Și zbor cu cel mai bun”, a spus moderatorul, iar Florin Piersic a reacționat: „Parașutist, da!”.

Prezentatorul și Florin Piersic apar pe o plajă cunoscută din Dubai, relaxându-se în apă. „Am pierdut 50 dirhami (vreo 50 de lei). Am pus un pariu cu puștiul ăsta că-l bat la 100 m liber cursa de înot. El, Piersic, la 85. Am fost pe aproape, dar tot m-a luat cu vreo juma de metru…”, a scris Dan Negru, pe Instagram

Florin Piersic a primit un cadou de 1.000 de euro

Florin Piersic a primit un cadou la ambasda României din Emiratele Arabe Unite, un costum de tradițional. Artistul a fost felicitat și omagiat pentru întreagă lui carieră. Mai mult, Dan Negru este cel care a relatat pe larg ca momentele de la ambasada României din Emiratele Unite.

”Am fost peste tot cu Florin, e prietenul meu. A ajuns la ambasadă, iar acolo un atașat al acesteia, din Emirate, i-a dat acest cadou. Face vreo 1.000 de euro. Chiar glumeam, Florine, e ceva acolo”, a spus Dan Negru, pentru CANCAN.RO.

Cât încasează actorul Florin Piersic

Florin Piersic în vârstă de 85 ani încasează o pensie extrem de mică, după 65 de ani de muncă.

Artistul încasează de la stat o pensie în valoare de 2.000 de lei la care se adaugă o îndemnizație lunară de la Uniunea Teatrala în valoare de 2.700 de lei, în total 4.700 de lei, potrivit fanatik.ro.

Actorul are trei locuințe, printre care se numără o casă de vacanță în judetul Cluj, scrie spynews.ro.

Artistul încă susţine spectacole, iar cel mai recent a fost sustinut la Bruxelles, piesa „Străini în noapte”.

„Mă voi întoarce la Bruxelles, după doi ani de la ultimul recital pe care l-am susținut, în fața românilor de acolo. În ciuda problemelor cauzate de pandemie, mi-a dat telefon domnul Ciprian, organizatorul evenimentului, care mi-a spus că nu poate amâna spectacolul, pentru că toată lumea s-a bucurat că vin să joc acolo. Sunt fericit că oamenii mă iubesc, în continuare, așa cum vă iubesc și eu pe voi toți, iar emisiunea pe care v-o pregătesc de Crăciun va sta și ea, mărturie”, a declarat Florin Piersic pentru fanatik.ro.

citește și...