Festivalul ”Cerbul de Aur” a fost anulat. ”Nu a fost o decizie luată cu ușurință”

03.06.2020, 11:00
Festivalul ”Cerbul de Aur” a fost anulat. ”Nu a fost o decizie luată cu ușurință”
Festivalul ”Cerbul de Aur” a fost anulat. ”Nu a fost o decizie luată cu ușurință”

Ediţia 2020 a Festivalului Cerbul de Aur a fost anulată, din cauza pandemiei de coronavirus, informează un comunicat al Televiziunii Române.

Cea de-a XX-a ediţie a Festivalului Internaţional Cerbul de Aur ar fi trebuit să aibă loc în perioada 20 – 23 august, în Piaţa Sfatului din Braşov.

Decizia de anulare a Festivalului Cerbul de Aur din acest an a fost luată de Consiliul de Administraţie al Societăţii Române de Televiziune.

Festivalul Cerbul de Aur se adaugă, astfel, unei lungi liste de evenimente majore cu public care au fost anulate din cauza epidemiei cu noul coronavirus, la nivel internațional și în România.

„Nu a fost o decizie luată cu ușurință, mai ales în contextul în care ediția din acest an ar fi fost una aniversară, a XX-a, și s-ar fi bucurat de o strălucire aparte. Însă, după discuții în cadrul TVR și cu partenerii locali, am ajuns la concluzia că nu ne dorim să facem compromisuri care să afecteze amploarea și imaginea evenimentului sau să genereze vreun risc la nivelul sănătății publice.

Vom marca, însă, acest moment din istoria Cerbului de Aur cu un eveniment de televiziune care, pe de-o parte, să atragă atenția publicului asupra istoriei atât de bogate a festivalului și, pe de altă parte, să promoveze muzica românească de calitate”, a spus Doina Gradea, președinte-director General al TVR.

Festivalul Cerbul de Aur se adaugă, astfel, unei lungi liste de evenimente majore cu public care au fost anulate din cauza epidemiei cu noul coronavirus, la nivel internațional și în România.

Despre festivalul Cerbul de Aur

Festivalul Internaţional Cerbul de Aur a debutat în anul 1968 şi a avut 19 ediţii. Evenimentul a devenit cel mai mare festival internaţional de muzică organizat în România şi, în mod tradiţional, la Braşov.

De-a lungul anilor, acest prestigios festival a găzduit apariţii sau recitaluri ale unor vedete precum Diana Ross, Amália Rodrigues, Julio Iglesias, Dalida, Sheryl Crow, Tom Jones, Juliette Greco, Vaya con Dios, Coolio, Barbara, Christina Aguilera, Cliff Richard, Kenny Rogers, Ricky Martin, Kelly Family, Patricia Kaas, Gilbert Becaud, Josephine Baker, Toto Cutugno, Enrico Macias, Boy George, James Brown, Kenny Rogers, Ray Charles, UB 40, Scorpions, Pink, Sheryl Crow, James Blunt, Amy Macdonald, Nicole Scherzinger, Ronan Keating, Emelie Sande şi mulţi alţii.

citește și...