Familiile victimelor din Colectiv, mesaj dur pentru Raed Arafat

26.10.2019, 11:27
Familiile victimelor din Colectiv, mesaj dur pentru Raed Arafat
Familiile victimelor din Colectiv, mesaj dur pentru Raed Arafat

Familiile victimelor tragediei din Colectiv i-au transmis public un mesaj foarte dur lui Raed Arafat, după ce secretarul de stat a spus că nu va comenta despre imaginile de la incendiu apărute în presă decât după alegerile prezidențiale. 

Zilele trecute, familiile tinerilor care și-au pierdut viața la Colectiv au privit cu greu noi imagini de la cumplita tragedie, care au fost ascunse până acum. 

Familiile victimelor din Colectiv i-au adresat un mesaj dur lui Raed Arafat

Astfel, rudele victimelor de la Colectiv i-au transmis lui Raed Arafat un mesaj dur în legătură cu lipsa de profesionalism a autorităților care au intervenit în noaptea de 30 octombrie 2015. 

„Noi, parinţii celor care şi-au pierdut viaţa acum 4 ani în tragedia despre care dumneavoastră nu doriţi să vorbiţi, avem puterea să luptăm şi să ascultam, pentru că da, avem dreptul la explicaţii.

Acum, nu după alegerile prezidenţiale, nu după ce vă veţi organiza întreaga echipă de comunicare si manipulare, în crearea unui argument frumos ambalat pe care să-l livraţi mincinos opiniei publice. Aveţi obligaţia morală de a explica public modul haotic de organizare si acţiune al echipei pe care o aveţi în subordine, în prezenţa presei şi a celor care au avut de suferit după tragedia de la Colectiv.

Filmarea ascunsă atâta timp arată o realitate pe care noi am susţinut-o încă de atunci: dezorganizare, nepăsare, pregatire precară, intervenţie haotică.

Deveniţi părtaş silenţios la o tragedie care a marcat o ţară întreagă. Patru ani v-aţi ascuns, în timp ce noi am tras semnale de alarmă, am iniţiat cercetari în vederea stabilirii răspunderii penale, potrivit vinovăţiei fiecăruia – inclusiv a dumneavoastră, domnule Raed Arafat. Un grup de părinţi şi victime al tragediei din #Colectiv”, au scris familiile.

Foto: Inquam Photos

citește și...