Eugenia Șerban, diagnosticată pentru a doua oară cu cancer! Actrița a suferit deja intervenții chirurgicale
Eugenia Șerban trece prin momente dificile! Actrița a fost diagnosticată pentru a doua oară cu cancer.
Tot calvarul a început în primăvara lui 2019, după un control ginecologic de rutină. La vremea respectivă, celebra actriță a aflat că are două tipuri de cancer, în același timp.
Eugenia Șerban a aflat că are două tipuri de cancer, în același timp
‘Anul trecut, în luna aprilie, a început totul. Mergând la controlul ginecologic anual, s-a descoperit că ceva nu este în regulă, și așa au început investigațiile. În luna iunie, s-a confirmat cancerul ginecologic.
Imediat după biopsie, medicul a hotărât să mi se facă de urgență o ecografie de sân, în aceeași zi. A fost una dintre cele mai urâte zile din viața mea, ziua în care am aflat că am și cancer la sân. Așa a început totul’, a povestit Eugenia Șerban, într-un interviu pentru VIVA!
După ce a aflat rezultatele analizelor, medicii au decis să o supună intervențiilor chirurgicale. În trecut, Eugenia Șerban s-a mai luptat cu cancerul la sân.
‘Prima dată am crezut că este o greșeală, am tot sperat să nu fie adevărat și am început toate investigațiile necesare. RMN-uri, CT-uri, PET CT, biopsii, iar cel mai greu a fost să aștept rezultatul biopsiilor. Prima perioadă m-a dărâmat, aveam mii de întrebări în cap… De ce eu? De ce mie? Și încă nu aveam habar ce va urma. Dar, în această perioadă, am avut alături de mine oameni și prieteni minunați. Tot în acel timp am fost plecată la Timișoara, pentru că era programat de mult spectacolul meu monolog «Spovedanie în fața luminii».
Acolo, de fapt, am făcut toate RMN-urile și CT-urile, ca să nu se piardă timp. Le mulțumesc, și pe această cale, doctorilor de la Timișoara, care au fost alături de mine secundă de secundă. Când am acceptat? E greu de spus. Am avut nevoie de un timp, eu cu mine. Dar la începutul lunii august am ales să merg mai departe’, a declarat Eugenia Șerban pentru revista VIVA!
A suferit două intervenții chirurgicale
În august 2019, actrița a suferit două operații complicate, deși doctorii i-au recomandat să le facă pe rând.
‘Am avut un curaj inconștient! Chiar dacă echipa de medici (Chirurgie Generală, Chirurgie Plastică și Oncologie) a încercat să mă convingă să fac intervențiile pe rând, încăpățânarea mea și dosarul medical, favorabil în privința stării de sănătate generale, i-au determinat să prindă și ei curajul de a-mi face toate intervențiile deodată. Pentru că eu voiam să fiu din nou pe scenă, peste două luni. Medicii zâmbeau și spuneau: «Vom vedea! Nu va fi chiar cum vrei tu»‘, a mai adăugat ea.
În prezent, Eugenia Șerban se simte bine și speră că se va recupera în totalitate. În 2014, actrița a trăit un coșmar după ce i-au fost extirpați ambii sâni.
‘Când mi-am scos silicoanele am făcut nişte necroze care se pot transforma în cancer. Sunt nişte tumori pietrificate. La unul dintre sâni e mai grav decât la celălalt’, a povestit Eugenia la emisiunea lui Măruţă de la Pro TV.