Eugenia Șerban, despre lupta cu cancerul. ”Sunt un caz care este discutat la nivel internaţional, pentru că eu am hotărât să fac toate operaţiile în aceeaşi zi”

07.11.2021, 16:00
Eugenia Șerban, despre lupta cu cancerul. ”Sunt un caz care este discutat la nivel internaţional, pentru că eu am hotărât să fac toate operaţiile în aceeaşi zi”
Eugenia Șerban, despre lupta cu cancerul. ”Sunt un caz care este discutat la nivel internaţional, pentru că eu am hotărât să fac toate operaţiile în aceeaşi zi”

Actrița Eugenia Șerban, în vârstă de 51 de ani, a făcut dezvăluiri despre lupta sa cu cancerul, boală pe care a reușit să o învingă. ”Sunt un caz care este discutat la nivel internaţional, pentru că eu am hotărât să fac toate operaţiile în aceeaşi zi”, a dat detalii binecunoscuta artistă Eugenia Șerban în cadrul unui interviu.

Actrița Eugenia Șerban s-a confesat în cadrul unui intervu pe care l-a acordat pentru okmagazine.ro. Artista și-a amintit și de perioada grea prin care a trecut după ce a fost diagnosticată cu cancer, boală pe care a reușit să o învingă. Aceasta fost diagnosticată cu două forme de cancer – ginecologic și la sân – într-un singur an. Vedeta a explicat că a decis să facă toate operațiile în aceeași zi.

”Primele două săptămâni, până am acceptat că trebuie să fac orice ca să trăiesc şi că va trebui să trec prin tot supliciul tratamentului pentru cancer, asta însemnând operaţii, chimioterapie şi radioterapie. Apoi cu adevărat cel mai greu nu a fost când am trecut prin operaţii, ci chimioterapia. Dar dacă îţi asumi totul, poţi trece şi prin asta şi, după cum se vede, eu am trecut cu brio”, a mărturisit Eugenia Șerban despre cea mai grea perioadă din lupta cu boala.

Eugenia Șerban, despre lupta cu cancerul. ”În toată perioada mea de chimioterapie n-am primit-o pe mama la mine”

Întrebată despre momentul în care a spus că a învins cancerul, Eugenia Șerban a explicat: ”În ziua în care am făcut ultima şedinţă de chimioterapie şi, la o lună de zile, am făcut toate investigaţiile. Sunt un caz care este discutat la nivel internaţional, pentru că eu am hotărât să fac toate operaţiile în aceeaşi zi. Într-adevăr a fost un demers complicat care a durat 12 ore, trei intervenţii într-una. Doctorii m-au sfătuit să le fac pe rând, dar eu am spus „nu“, pentru că am considerat că psihicul meu nu poate să ducă atât de mult timp calvarul şi că e pregătit să se rezolve totul repede, pentru că eu în două luni voiam să fiu înapoi pe scenă. Toată lumea râdea şi spunea: „Sub nicio formă nu se va putea!“. Ei, n-am reuşit în două luni, dar în trei luni mi-am făcut acea zi de naştere cu 150 de oameni, iar în următoarea lună am avut spectacolul monolog Spovedanie în faţa luminii, de o oră şi jumătate, la Timişoara”.

”În toată perioada mea de chimioterapie n-am primit-o pe mama la mine. Ea a aflat la rugămintea surorilor mele, care s-au temut să nu se scrie în presă şi astfel să citească mama. Atunci am hotărât să-i spun, dar nu am primit-o niciodată la mine atunci pentru că îmi făcea rău. Mama era foarte afectată, tot timpul plângea, şi la telefon, iar eu îi închideam telefonul. Mă duceam la ea doar când eram foarte bine. Nu suportam în preajma mea oameni care să-mi dea sfaturi şi care să-mi plângă de milă. Nu suportam compasiunea şi voiam să mă vadă doar ca pe Eugenia aceea pe care o ştiau dintotdeauna. Şi cred că lucrul acesta m-a ajutat foarte tare. Psihicul este mai mult de 50% din vindecarea acestei boli care este cumplită. Până la urmă, este cea mai cumplită boală a secolului XXI, în niciun caz pandemia, care a venit şi care o să treacă”, a ma dezvăluit actrița.

citește și...