Emilia Popescu, dezvăluiri despre fiica sa. ”A devenit un om atât de înțelept și de matur”

11.06.2021, 16:10
Emilia Popescu, dezvăluiri despre fiica sa. ”A devenit un om atât de înțelept și de matur”
Emilia Popescu, dezvăluiri despre fiica sa. ”A devenit un om atât de înțelept și de matur”

Actrița Emilia Popescu a făcut dezvăluiri despre fiica sa, Maria.

Emilia Popescu este una dintre cele mai îndrăgite actrițe din țara noastră. În plan personal, Emilia Popescu a fost căsătorită cu Ionuț Ștefănescu, împreună cu care are o fată, Maria. Aceasta are 25 de ani și este designer vestimentar.

Emilia Popescu a oferit detalii despre fiica sa în cadrul unui interviu pe care l-a acordat pentru revista Viva.

Emilia Popescu, dezvăluiri despre fiica sa. ”Dar eu tot îi zic, până am să închid ochii”

Emilia Popescu și-a amintit de momentul în care a adus-o pe lume pe fiica sa, Maria.

”În fiecare an, de ziua ei, îi spun cum a fost, deși mă roagă să nu o mai fac. Dar eu tot îi zic, până am să închid ochii. Era o iarnă geroasă, iar eu am născut cu prietena mea, care era doctoriță la Giurgiu. Știam că o să nasc prin cezariană, deci era o zi fixată. Ne-am urcat în mașină, la 5 dimineața, eu, tatăl copilului, nașul copilului și doctorița. În altă mașină, după noi, venea anestezistul. Am deschis spitalul rece și întunecat, i-a dat un halat tăticului, el a venit cu o cameră video, desigur. S-a filmat totul. Peste trei zile am plecat acasă. Mă uit mereu pe filmare, am pus-o pe un DVD. Restul de trei ore, cât avea o casetă video pe vremea aia, am pus filmări cu Maria în somn. Pentru că ni se părea că face lucruri nemaipomenite! Trei ore copilul doarme! Mă uit ca la un film polițist”, a povestit Emilia Popescu.

Actrița a vorbiut și despre calitățile fiicei sale, afirmând că aceasta este un om pe care se poate baza. ”Am un copil care a devenit un om atât de înțelept și de matur și de empatic, de săritor… Are calitățile ideale de om, te poți baza pe ea în orice împrejurare, e puternică. Trebuie să își ia avânt, să se împlinească pentru pasiunea ei. Este foarte talentată, fie modă, fie costume”.

citește și...