Elena Merișoreanu face orice să-și răsfețe nepoții. ”Asta cer tot timpul – bani”

06.12.2020, 09:54
Elena Merișoreanu face orice să-și răsfețe nepoții. ”Asta cer tot timpul - bani”

Interpreta de muzică populară Elena Merișoreanu își iubește la nebunie nepoții, astfel că face orice pentru a-i răsfăța.

Cântăreața de folclor Elena Merișoreanu s-a pregătit ca la carte pentru a le face cadouri nepoților săi cu ocazia sărbătorii de Moș Nicolae. „Am familie mare și ne bucurăm. Astăzi e ziua nepoatei mele și mă pregătesc să mă duc, face 9 ani cea mică. Ne pregătim să mergem la ea să o sărbătorim. M-am interesat și eu la mama ei ce vrea. Le-am luat telefon din ăla scump și păpuși care sunt la modă acum, cu ochii ăia mari, nici nu știu cum le spune”, a povestit artista la postul de televiziune Antena Stars, potrivit spynews.ro.

”Cei mari, nepotul și nepoata care au 27 de ani, nepoata are 24, mai vor ei din astea. Ei vor calculatoare scumpe, vor telefoane, (sau bani direct). Asta cer tot timpul, bani: Mamaie, lasă că știm noi ce ne luăm”, a adăugat interpreta de muzică populară.

Ce planuri are Elena Merișoreanu de sărbători

Cântăreața de muzică populară a vorb it și despre planurile pe care le are de sărbătorile de iarnă.

Vedeta a mărturisit că este pentru prima oară în 55 de ani când face Revelionul acasă, dat fiind că ceilalți ani era prezentă la diverse evenimente pentru a întreține atmosfera. Însă acum, din cauza restricțiilor impuse de pandemia de coronavirus, Elena Merișoreanu, asemenea altor artiști, nu poate fu prezentă la evenimente cu număr mare de persoane.

„Crăciunul îl facem la Vâlcea, la locurile de baștină ale soțului meu unde avem o casă tare frumoasă și cu condiții nemaipomenite. Facem Crăciunul acolo și Revelionul îl facem în familie, acasă. Oricum n-avem de cântat și cred că e mai bine. În 55 de ani n-am făcut niciodată Revelionul acasă”, a mai spus interpreta de folclor.